Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. – Isaia 53:11
Londra, sâmbătă, 27 februarie 1988. Programul televizat săptămânal al canalului BBC, „That’s Life!” prezenta detalii din viaţa lui Nicholas Winton (1909–2015), care stătea în primul rând de spectatori. La un moment dat, prezentatoarea TV, Esther Rantzen, a arătat o agendă veche pe care o găsise soţia lui Winton, Grete, în podul casei lor. Agenda uitată avea în ea înregistrări, fotografii, nume şi documente ale copiilor evrei pe care îi salvase în timpul ocupaţiei naziste.
Povestea datează din 1939, când Winton, care la acea vreme avea doar 29 de ani, a plecat din Londra lui natală la Praga, în Cehoslovacia.
Acolo lucra în timpul zilei ca agent de bursă, şi noaptea salva copii pe care îi trimitea cu trenul în Marea Britanie. El a salvat 669 de copii până la izbucnirea războiului, când copiii nu au mai putut ieşi din ţară. De fapt, el nu a spus nimănui despre aceste fapte eroice timp de aproape 50 de ani. Nici chiar soţia lui, cu care se căsătorise în 1948, nu ştia despre eforturile sale de a-i salva pe copii până a găsit acea agendă.
La sfârşitul programului „That’s Life!”, Ranzen le-a cerut celor din audienţă care îi datorau viaţa lui Winton să se ridice în picioare. El a fost profund mişcat când şi-a dat seama că mare parte din audienţă era alcătuită din copiii pe care îi salvase. Din acel moment, aceşti copii, adulţi acum, l-au numit „tatăl lor de onoare!”. În 31 decembrie 2002, el a primit rangul de cavaler din partea reginei Elisabeta a II-a, în semn de recunoaştere a meritelor sale, şi a devenit Sir Nicholas Winton. În 28 octombrie 2014, a primit cea mai mare onoare în Republica Cehă. În data de 1 iulie 2015 a murit, la vârsta de 106 ani.
Această experienţă mişcătoare îmi aminteşte de Hristos, care a părăsit tronul Său ceresc pentru a veni în lumea noastră întunecată şi păcătoasă, să ne salveze de iminenta moarte veşnică şi să ne ia curând la cer.
În rugăciunea Sa domnească, El a cerut: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24).
Vine vremea când Îl vom întâlni faţă în faţă şi vom putea vorbi cu El. Ce întâlnire glorioasă va fi cu cei răscumpăraţi din toate neamurile şi din toate veacurile! Ni se spune că El „va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora” (Is. 53:11). Te va vedea şi pe tine acolo?