Reconcilierea

Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi voi tămădui ţara. – 2 Cronici 7:14
Reconcilierea şi iertarea sunt strâns legate, chiar dacă nu întotdeauna se suprapun. Sunt parţial sinonime, cu anumite nuanţe. Iertarea implică un act voluntar, liber şi unilateral, în timp ce reconcilierea presupune căderea de acord a tuturor părţilor implicate. Iertarea precedă reconcilierea, dar numai cea din urmă va duce la refacerea relaţiei afectate sau distruse.
Dorind să devină independent şi liber de rigorile unei familii, tânărul şi-a cerut în avans moştenirea şi a plecat de acasă, rupând legăturile cu tatăl. După o scurtă perioadă, el a risipit totul, iar pentru a supravieţui a trebuit să îngrijească de porci. Apoi şi-a analizat comportamentul nechibzuit şi a hotărât să se întoarcă acasă. Şi-a făcut planul ce cuvinte de pocăinţă să-i spună tatălui său: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău, fă-mă ca pe unul din argaţii tăi” (Luca 15:18,19). Povestirea biblică ne spune că tatăl l-a văzut de departe şi a alergat să-l îmbrăţişeze şi să-l sărute. Nici nu i-a dat voie să zică prea multe şi a şi organizat o mare sărbătoare în cinstea întoarcerii sale. Relaţia tată-fiu a fost refăcută.
Dar, pentru a ajunge la acest moment, amândoi au trebuit să depăşească nişte obstacole. Mândria poate fi una dintre piedicile de netrecut. Dacă fiul ar fi gândit: „N-am de gând să mă întorc aşa” sau dacă tatăl ar fi spus: „M-a umilit”, reconcilierea n-ar fi fost posibilă. Ea nu s-ar fi produs dacă fiul ar fi minţit, şi-ar fi negat greşelile sau ar fi pretins că nu a greşit cu nimic. Mândria, minciuna şi indiferenţa reprezintă principalele obstacole în calea reconcilierii.
Versetul de astăzi scoate în evidenţă elementele care facilitează împăcarea. Umilinţa, mărturisirea sinceră şi promisiunea de evitare pe viitor a aceleiaşi greşeli favorizează împăcarea. Cu alte cuvinte, discuţiile sincere şi cu umilinţă, fără ascunderea şi justificarea greşelilor, pregătesc terenul pentru refacerea legăturii. O altă măsură practică este dispoziţia de a acoperi pagubele şi a suporta consecinţele.
În general, într-o dispută, responsabilitatea este împărţită. Pentru a clarifica neînţelegerile şi diferendele, Isus a lăsat pentru biserică o ceremonie numită spălarea picioarelor. Este momentul unui dialog autentic de reamintire a greşelilor, de cerere a iertării şi de renunţare la mândrie.
Suntem gata să lăsăm mândria deoparte? Ne putem recunoaşte greşelile care au prejudiciat relaţia? Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ţi faci planuri de reconciliere!