Recunoaște-L în toate

Devoțional zilnice 8 ianuarie 2019

Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta. (Neemia 9:6)

 
În trecut, soarele, luna și stelele se mișcau, iar pământul stătea pe loc. 

Așa se credea. Dar și pământul se mișcă. Toate sunt în mișcare, la fel și noi. Dacă ne mișcăm, ne și consumăm: mâncare, apă, sucuri, calorii, bani, lucruri. De unde vin toate? De la părinți. Îmi amintesc că o familie stătea acasă pe o canapea: prâslea asculta muzică pe iPod. Sora lui vorbea la iPhone. Iar fratele cel mai mare citea pe un iPad. În fine, tata și mama stăteau și se uitau la ei, gândind: iPaid („I paid”, adică „eu am plătit pentru astea”)!

Dumnezeu a făcut cerurile de o infinitate de necuprins! Minunat este și că El încă le susține ca să continue să existe. Omul firește că se gândește așa: toate or fi apărut cândva, dar ce mă interesează e că se susțin singure. Dar Biblia spune că toate au fost făcute din nimic, și ca ele să continue e nevoie de fix aceeași putere! Aceasta se mai numește și creație continuă. 

Pe Dumnezeu Îl costă toate acestea pentru că ne susține pe toți în viață. Și a plătit totul în avans când L-a dat pe Fiul Său pentru noi. Viața costă. Pe tine te costă ceva? Un mulțumesc și o mână de ajutor. Oferă-le astăzi!
 

Florian Șerban, instructor exploratori, pastor Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro