Căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea s-o înece. – Cântarea cântărilor 8:6-7
Dragostea este o uimitoare putere constrângătoare şi transformatoare, uşor de hrănit şi greu de constrâns. Dar modul în care oamenii îşi exprimă dragostea poate avea mai multe forme, unele chiar mai ciudate. Când primeşte răspuns, dragostea aproape că nu mai are limite; când persoana iubită ne trădează, ajungem să o urâm cu aceeaşi intensitate cu care o iubeam înainte.
Romeo ş i Julieta (1597), piesa lui William Shakespeare, este probabil povestea celor mai faimoşi îndrăgostiţi care au existat vreodată, care chiar au devenit un simbol al dragostei. Povestea are la bază căsătoria lui Romeo Montocchio cu Juliet Capelletto în biserica din Minorites, Citadell, Italia. În ciuda unor dispute, majoritatea surselor spun că acea căsătorie a avut loc pe 11 martie 1302. Nu ştim cu adevărat de ce Shakespeare a scris această piesă cu un final atât de tragic, în care amândoi îşi curmă viaţa pentru a fi împreună măcar în moarte. Oricum, piesa do-reşte să transmită mesajul că şi în cea mai rea situaţie cu care se poate confrunta un cuplu, dragostea adevărată întotdeauna va birui.
De-a lungul piesei putem observa câteva licăriri pătrunzătoare care ies la suprafaţă. De exemplu, în cuvintele lui Romeo putem descoperi un apel la simpatie: „Când nicio rană n-ai ajuns să-nduri. Poți să-ți bați joc de-orice zgârieturi.” Tendinţa de a supraestima frumuseţea trecătoare mai presus de dragostea adevărată este exprimată de călugărul Lorenzo: „Nu inima; privirile sunt multe. Și tinerii din ochi se-ndrăgostesc.” Obiceiul obositor de a vorbi prea mult este atins în mod ironic atunci când Romeo face referire la un domn „care iubeşte să se audă vorbind”.
Dar una dintre cele mai frumoase expresii din întreaga piesă este rostită de Julieta: „Nețărmuită-mi este îndurarea, și dragostea mi-e-ntinsă cum e marea, și-ntocmai cum e marea de adâncă: Din tot ce dărui, tot mai mult am încă. Și-s amândouă fără de hotare.” Acest citat frumos exprimă chiar miezul adevăratei iubiri altruiste: cu cât oferim mai multă dragoste, cu atât avem mai multă! Dragostea adevărată este un dar de la Dumnezeu pe care îl primim pentru a-l reflecta celor din jurul nostru. Dragostea întotdeauna preia iniţiativa. Aşa cum Dumnezeu a preluat iniţiativa de a ne iubi pe când încă eram vrăjmaşii Lui (Rom. 5:8), la fel şi noi ar trebui să avem iniţiativa de a-i iubi pe semenii noştri (Matei 5:43-48).