Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de potrivnicii mei cei răi. Cel fără prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban. Cei sădiţi în casa Domnului înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Psalmul 92:11-13
Stând la rând într-o alimentară, sunt dificil de evitat. Oricât de greu ai încerca, când şi când renunţi şi citeşti titluri de revistă: „Pterodactilii invadează curtea din spate” sau „Elvis în viaţă şi sănătos, lucrând în Toledo”. Opriţi-vă şi gândiţi-vă la popularitatea revistelor de senzaţie. Atracţia lor se află în pretenţia de a cunoaşte necunoscutul.
Indiferent de marile salturi pe care le-am făcut în ultimele cinci decenii, în câmpul ştiinţei, medicinei şi tehnologiei, setea noastră de cunoaştere nu este niciodată satisfăcută. Noi cercetăm universul şi acceptăm că există încă lucruri care să fie învăţate şi descoperite pe planeta noastră. Oamenii de ştiinţă teoretizează, iar Hollywood-ui dramatizează necunoscutul şi, în timp ce am ajuns să înţelegem mult despre lumea prezentă, două locuri rămân un mister pentru mulţi – locul începutului şi locul sfârşitului nostru. Titlul „Şopârlele preistorice vor înghiţi New York-ul în ’98” cu greu ne satisface nevoia de a şti!
Regele David ştia unde să caute răspunsuri. El le-a găsit în Dumnezeul căruia I se închina şi în timpul, şi în locul numit Sabat. Pentru David, prosperitatea de moment a celor răi însemna puţin în comparaţie cu realitatea promisă că într-o zi cei drepţi vor fi răsplătiţi. „Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei… Cel fără prihană înverzeşte ca finicul”. Siguranţa calmă şi plină de pace a lui David venea din cunoaşterea faptului că era modelat de mâna Creatorului, iar destinul său nu era nici mai mult, nici mai puţin decât viaţa veşnică într-o lume reînnoită.
În fiecare săptămână, în ciuda tendinţei noastre de a uita. Dumnezeu ne reaminteşte că suntem familia Sa. Noi facem parte din planul Său. Din generaţie în generaţie, o piatră kilometrică, numită „Sabat”, ne invită să dăm la o parte temerile noastre. Să dăm la o parte ispita noastră de a ne bizui pe minţi strălucite pentru un răspuns, şi în loc de aceasta să credem că doar Dumnezeu este cel care ne hotărăşte destinaţia.
Fie ca Sabatul care vine să te binecuvânteze cu realitatea, cunoscută de-a lungul şi de-a latul cosmosului, că trecutul, prezentul şi cel mai extraordinar dintre toate, viitorul, îi aparţin Lui. Şi la fel şi tu!
Dumnezeu al Universului, Îţi mulţumesc pentru Sabatul care îmi aminteşte săptămânal despre cine sunt – o persoană creată după chipul Tău – şi încotro merg – spre viaţa veşnică. Indiferent de ce spun revistele de senzaţie, care ar putea să-mi tulbure liniştea, pot să mă odihnesc în această asigurare. Amin.
Steven L. Haley