Șamgar

Devoțional zilnic 27 martie 2018

„Pot totul în Hristos, care mă întărește!” (Filipeni 4:13)

Poate pentru mulți dintre noi, acest nume este necunoscut. Nu este la fel de popular ca Iosif, David, Moise sau alte personaje ale Bibliei. Șamgar a fost unul dintre judecătorii lui Israel. Totuși, atunci când este menționat, nu sunt povestite lucrurile pe care le-a făcut sau cum a ajuns să fie judecător. Nu știm nimic despre viața lui. Singurul element biografic despre el este faptul că făcea parte din familia lui Anat. (Judecătorii 3:31)

Cel mai important lucru pe care îl știm despre el este faptul că a purtat un război împotriva filistenilor și, în acel război, a omorât șase sute de oameni cu un otig de plug, Biblia declarându-l astfel un izbăvitor al lui Israel. Atât semnificația cuvântului, cât și cuvântul însuși au fost folosite greșit de către Cornilescu. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, există doar o formă asemănătoare cu a lui: „otic”, ce desemnează în principal un instrument folosit la curățarea plugului. În limba ebraică însă este folosit un alt cuvânt pentru arma de care s-a folosit Șamgar în lupta împotriva filistenilor. Acolo găsim cuvântul (malmad), ce desemna unealta prin care cel ce conducea boii îi înțepa în partea din spate pentru a-i face să meargă mai departe. Șamgar a folosit-o în războiul împotriva filistenilor, iar cu această unealtă și cu ajutorul lui Dumnezeu, el a adus izbăvire lui Israel.

Chiar dacă Șamgar este menționat o singură dată, totuși nu este un personaj lipsit de valoare, la fel cum nici tu nu ești lipsit de valoare în această nouă zi. Ai în fața ta o zi pe care nu o cunoști, o zi pe care doar Dumnezeu o știe și doar El îți poate fi călăuză. Dumnezeu nu ține seama de cât de pregătit ești, de cât de însemnat sau neînsemnat ești sau de cât de puternic sau slab ești. Nu ține cont din ce familie faci parte. Atunci când dorește să facă o lucrare cu tine, el te pregătește pentru această lucrare și te folosește după puterea Lui. Poate azi ai o situație în care nu știi cum să procedezi, nu știi care va fi rezultatul, dar fii sigur că Dumnezeu este alături de tine în această zi. Lucrul cel mai important este să spui: „Pot totul în Hristos, care mă întărește!” Pune-te la dispoziția Lui și vei avea cel mai mare succes pe care l-ai visat vreodată. O zi binecuvântată!

„Răscumpărătorul tău îndurător te urmărește cu dragostea și mila Sa, gata să-ți asculte rugăciunile şi să-ţi dea ajutorul de care ai nevoie.” (Căminul adventist, p. 204)

Lucian Tomoiagă, pastor, Conferința Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro