Sanherib

Devoțional zilnice 24 iulie 2018

Mândria merge înaintea pieirii, și trufia merge înaintea căderii. (Proverbele 16:18)

Astăzi, banii îi creează omului care îi deține iluzia invincibilității, iar aceasta vine la pachet cu o doză bună de aroganță. În vremurile biblice, banilor li se adaugă puterea militară. O armată numeroasă și victorioasă în lupte, pe lângă faptul că îi aducea și mai multă bogăție regelui care o comanda, îi amplifica foarte mult încrederea în sine.

O astfel de persoană arogantă și încrezătoare în forțele proprii este Sanherib. Înainte să asedieze Ierusalimul, înăbușise o revoltă în Babilon, înlăturându-l de pe tron pe Merodac-Baladan, pustiise ținuturile aramaice de pe Tigru și Eufrat, luând 200 000 de captivi, ocupase o parte din teritoriul Mediei, pusese sub tribut cetățile Tir, Arad, Edom, Așdod și altele, se războise cu Egiptul și cucerise Așchelonul, Libna, Lachisul și alte 45 de cetăți întărite din regatul Iuda. În urma acestei campanii din Iuda, obține de la regele Ezechia un tribut de 30 de talanți (circa 1 tonă) de aur și 300 de talanți (circa 10 tone) de argint.

Se credea invincibil și, mai mult, se credea trimisul lui Dumnezeu. Și așa și era (2 Împărați 19:25). Greșeala lui a fost însă mândria, faptul că și-a arogat sieși merite care I se cuveneau doar lui Dumnezeu (2 Împărați 19:22-24,28). Disprețul pe care îl arată față de Dumnezeu în mesajul trimis evreilor asediați îi aduce eșecul, iar mai apoi moartea, o moarte rușinoasă și nicidecum demnă de imaginea pe care el o avea despre sine.

Spre deosebire de Sanherib, care îndeplinea planul lui Dumnezeu fără să știe, noi avem o misiune încredințată de Dumnezeu, aceea de a vesti lumii vestea bună a mântuirii. Însă, asemenea lui Sanherib, putem fi tentați să atribuim succesul misiunii noastre propriilor aptitudini, putem fi tentați să ne arogăm un loc mai important decât se cuvine. Calea aceasta este una periculoasă, fiindcă la capătul ei se află trufia spirituală. Ca să ne ferim de acest pericol, trebuie să fim în permanență conștienți că „nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească” (1 Corinteni 3:7). Dacă e să învățăm ceva de la un personaj negativ, să învățăm măcar să evităm greșelile lui.

Cristinel Sava, redactor, Editura Viață și Sănătate

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro