8. Cu privire la ce i-a avertizat Pavel pe prezbiterii bisericii din Efes?Ce trebuiau să facă ei pentru ca lucrurile acestea să nu se întâmple?
Faptele 20:25-31
25. Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.
26. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
28. Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30. şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
31. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
În lucrarea sa, Pavel a avut parte adesea de împotriviri şi era conştient că nu avea să le fie uşor credincioşilor să păstreze puritatea Evangheliei lui Isus Hristos. În cuvântul de rămas-bun adresat prezbiterilor din Efes, el a preluat analogia cu străjerul, din Ezechiel 33:1-6, pentru a le transmite ideea că erau răspunzători pentru păstrarea Evangheliei. Datoria lor era să păstorească atent biserica.
Expresia „lupi răpitori” folosită cu referire la învăţătorii mincinoşi (Faptele 20:29) ne trimite cu gândul la avertizarea similară dată de Isus că învăţătorii falşi aveau să se îmbrace în haine de oi (Matei 7:15). Şi, într-adevăr, la scurt timp după această avertizare a apostolului, învăţătorii mincinoşi au venit şi au atacat bisericile înfiinţate de el în Asia. În Efeseni 5:6-14 şi Coloseni 2:8, găsim câteva avertizări ale sale pentru bisericile din Asia Mică, iar în 2 Timotei, apostolul îi atrage atenţia lui Timotei, cel care răspundea de biserica din Efes, asupra ereziilor din biserică şi asupra lipsei de evlavie a oamenilor din zilele din urmă.
9. Cum îl sfătuieşte Pavel pe Timotei să-i combată pe învăţătorii mincinoşi şi să păstreze unitatea bisericii?
2 Timotei 2:14-19
14. Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.
15. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
16. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
17. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet,
18. care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.
19. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”2 Timotei 3:12-17
12. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
13. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Antidotul pentru disputele şi speculaţiile inutile îl constituie înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu şi prezentarea lui corectă. Doar adevărul conduce la temere de Dumnezeu şi la armonie între credincioşi. Ereziile rod biserica Sa ca o cangrenă şi, de aceea, Timotei a fost sfătuit să le evite şi să-i îndemne pe credincioşi să le evite la rândul lor.
Cum se poate proteja biserica de cei care dezbină prin învățături greșite?
Post-ul „Se vor vârî între voi lupi răpitori” apare prima dată în Studiu Biblic.