Sefora

DEVOTIONAL EXPLO 1 martie 2018

Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora. (Exodul 2:21)

Sefora, una dintre cele şapte fiice ale lui Ietro, preotul Madianului, ajunge să fie soţia lui Moise. Numele ei înseamnă „pasăre” şi este destul de comun în zonele arabe.

Refugiat din Egipt, Moise era în situaţia de a se întreţine şi a căzut la învoială cu Ietro să-i pască turmele, timp în care se căsătoreşte cu Sefora. Împreună au doi fii, pe Gherşom şi pe Eliezer. Iniţial, mama lor refuză circumciderea celor doi copii, lucru pe care, mai târziu, îl va duce ea însăşi la îndeplinire, în drum spre Egipt (vezi Exodul 3:25).

Sefora nu este un personaj proeminent în Biblie. O madianită fără o pregătire de excepţie, crescută acasă în pustie, încearcă să-şi găsească decent locul în familia lui Moise. Nu avem multe date despre ea, doar că au fost făcute remarci indirecte către Moise, referindu-se la soţia lui ca fiind o străină.

Căsătoria unui israelit în afara poporului său nu era bine-venită. Moise a făcut lucrul acesta în împrejurări speciale şi Domnul nu i l-a imputat. Important este faptul că Sefora a acceptat credinţa şi practicile lui Moise, sprijinindu-l, crescându-i copiii şi rămânând alături de el.

Pe măsură ce timpul trece, legământul sfânt al căsătoriei devine ţinta a tot mai multe lovituri din partea Diavolului. Avertismentul lui Dumnezeu este clar: „Niciodată n-ar trebui ca poporul lui Dumnezeu să se aventureze pe terenul interzis. Căsătoria între credincioşi şi necredincioşi este interzisă de Dumnezeu… Aceia care sunt conduşi de pasiune şi impuls vor avea de cules o recoltă amară în această viaţă, iar calea lor poate sfârşi prin pierderea sufletului lor.” (Căminul adventist, p. 63)

Am avut ocazia să oficiez multe căsătorii în care unul dintre parteneri provenea dintr-o altă confesiune religioasă. Iubirea însă a rezolvat problema, prin botez, înainte de a se ajunge la înţelegerea căsătoriei. În Hristos, sunt înlăturate barierele etnice, lingvistice sau naţionale. Prin Hristos, ajungem mai aproape unii de alţii şi de El.

Doamne, vrem să oglindim iubirea Ta şi astăzi. Dă-ne puterea necesară pentru aceasta!

Iosif Suciu, pastor, Conferința Transilvania de Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro