Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” – Matei 27:46
Ai simţit vreodată o durere atât de mare încât ai crezut că vezi moartea cu ochii? Ai suferit pierderea cuiva drag? Sau singurătatea după o relaţie destrămată? Ai fost abuzată sau respinsă de cineva apropiat? Ai fost dezamăgită, părăsită uitată? Uneori drumurile vieţii ne duc prin cele mai întunecate locuri ale sentimentelor umane şi ne fac să ne punem întrebări legate de validitatea sentimentelor noastre şi chiar de raţiunea de a trăi.
Însă nu trebuie să facem altceva decât să ne uităm la viaţa lui Isus pentru a înțelege că sentimentele noastre sunt reale. Şi valide. El a trăit toate sentimentele pe care le trăim noi (vezi Evrei 4:15). Acelaşi Isus care a potolit furtuni violente, care a vindecat ologi şi a adus morţi la viaţă a fost în alte situaţii copleşit şi a plâns. A plâns când prietenul lui drag, Lazăr, a murit. Cei care L-au văzut au zis: „Iată cât îl iubea ce mult” (loan 11:36). A plâns când a văzut dinainte distrugerea Ierusalimului şi i cioporului care II respinsese (vezi Luca 19:41-44). În cea mai neagră oră a vieţii Sale, Isus a strigat de pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Hristos este Dumnezeul care ştie ce înseamnă să simţi că nu există lumină la capătul unui tunel emoţional. Fără îndoială că Isus ne înţelege dilemele şi întrebările de ce, unde şi cum. Deşi avea cunoştinţă de profeţie şi de desfăşurarea glorioasă a planului de mântuire, Isus tot a plâns când S-a confruntat realitatea. Emoţiile Sale erau reale şi valide.
Multe dintre noi ne simţim vinovate pentru că ne exprimăm emoţiile în perioade dificile. Altele dintre noi se simt vinovate inclusiv pentru că simt în interiorul lor ceea ce simt. Ne putem întreba: Faptul că îmi conştientizez emoţiile, sentimentele înseamnă că nu reprezint corect caracterul lui Dumnezeu? Însă Isus, care nu a păcătuit niciodată, a avut aceleaşi trăiri ca şi noi. El le înţelege. Regele David a confirmat acest lucru în rugăciunea sa: „Doamne (…) ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele (Psalmii 139:1-3). Cuvântul lui Dumnezeu ne validează trăirile. Mai mult, ne arată cum să le facem faţă – ducându-le în faţa Marelui Vindecător al sufletelor noastre. Tu ce sentimente, emoţii, trăiri ai de dus înaintea Lui chiar azi?
Charmaine N. Williams Tate