Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Apocalipsa 15:3
Cu aceste cuvinte începe cântarea lui Moise şi a Mielului. Ea este cântată de „biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei” (Apocalipsa 15:2) când stau înaintea lui Dumnezeu. Cum putem ajunge şi noi printre aceşti biruitori?
Un semnalment clar după care putem identifica poporul adevărat al lui Dumnezeu din timpul sfârşitului este faptul că el proclamă solia celui de-al treilea înger, care avertizează solemn împotriva acceptării semnului fiarei. Însă semnul fiarei a primit nenumărate interpretări de-a lungul anilor: el ar fi, după unii, un cod de bare aplicat pe frunte, numărul unui card de credit sau un cod biometric.
Această proliferare a ideilor derutante în Babilon nu ar trebui să ne surprindă. În definitiv, numele Babilon sugerează ideea de „încurcătură”. Însă poporul rămăşiţei lui Dumnezeu are nevoie de o cunoaştere clară a acestui subiect pentru a vesti cu putere solia îngerului al treilea. Săptămâna aceasta vom încerca să înţelegem mai bine ce este semnul fiarei şi ce putem face ca să nu-l primim, ci să primim sigiliul lui Dumnezeu.
16 iunie – Ziua Slujirii pastorale
BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
- Pentru cine este Domnul bogat în îndurare?
- Cine și de ce sunt atât vrăjmași, cât și iubiți?
- Care sunt cele trei practici pe care este bine să le evităm?
- Cum se numea bărbatul care era ruda lui Pavel?
- Ce au făcut israeliții, când credința lor în Dumnezeu a fost încercată?
Post-ul Sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei apare prima dată în Studiu Biblic.