Simfonia a noua. Ce auzi când nu auzi?

Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ține în veci și credincioșia Lui, din neam în neam. Psalmii 100:5
Oda bucuriei, cunoscută și ca simfonia a noua, este una dintre cele mai renumite compoziții ale lui Ludwig van Beethoven. Mai este renumită și pentru grandiosul final coral pe versurile poetului Friedrich Schiller. Această simfonie, care a avut premiera în 1827, este actualul imn oficial al Uniunii Europene. Beethoven, fiind surd atunci când a scris simfonia, a avut nevoie de o putere mare de spiritualizare pentru a fi sigur de frumusețea simfoniei lui.
La premieră, publicul aplauda. Unii plângeau, alții jubilau. Toți aruncau pălăriile și batistele. Cu toții erau exaltați. Unii spuseseră că au primit în dar de la Dumnezeu un erou muzical pe care-l vor respecta mereu, alții râdeau sau se bucurau printre lacrimi de fericire, aplaudând apăsat. Apoi tot publicul îl ovaționa pe compozitor. Toți l-au aclamat și l-au lăudat. La final, au pornit cinci salve de zgomote cauzate de faptul că mulțimea tropăia de cinci ori. Toată sala răsuna de aplauze și urale. Toți ridicau mâinile și aplaudau. Contralto-ul Caroline Unger i-a arătat lui Beethoven mulțimea, întrucât Beethoven privea doar spre cântăreți și nu vedea gesturile publicului.
A rămas înmărmurit când a văzut entuziasmul, a înțeles atunci că scrisese opera vieții lui.
În mare măsură, noi toți semănăm cu Beethoven, suntem inconștienți de ceea ce nu putem auzi, vedea sau palpa cu simțurile noastre. Noi facem gesturi, dar nu le vedem efectele; acțiunile noastre determină niște rezultate, dar, de cele mai multe ori, noi nu le cunoaștem. Lucrăm sau spunem ceva și nu putem intui ce rezultat va produce.
Însă ar fi interesant să știm că orice lucru, mare sau mic, orice cuvânt și orice gând chiar au efecte colosale și sunt în totalitate vizibile, cunoscute de către Dumnezeu. În ceruri, în cărțile de aducere-aminte, totul este înregistrat; nicio faptă bună, niciun efort sau sacrificiu nu este trecut cu vederea. Totul este notat și va primi răsplata.
De gândit astăzi:
Nu te descuraja și nu renunța dacă nu vezi întotdeauna rodul slujirii tale sincere și discrete; nu intra în panică dacă pe rețelele de socializare nu sunt promovate fapte și inițiative bune, ci foarte multe gunoaie și lucruri negative. Dumnezeu știe totul; El contează pentru noi.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro