În perioada 17 -22 aprilie 2018, pastorul Mario Brito, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel Inter-European, Joao Martins, directorul ADRA la nivel Inter și Trans-European și Thomas Petracek, coordonatorul Departamentului Programe și Răspuns la Situații de Urgență ADRA la nivel Inter și Trans-European au vizitat sediul central și proiectele Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, delegația fiind însoțită de către pastorul Ștefan Tomoiagă, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și de o parte din membrii BOARD ului ADRA România.
Pe parcursul celor șase zile, au avut loc mai multe întâlniri, workshop-uri, conferințe, instruiri, sesiuni de întrebări și răspunsuri și vizite de monitorizare la proiectele implementate, atât cu membrii echipei de management și coordonatori locali, cât și cu experți de implementare ADRA România, în domenii privind procesul național de revizuire pentru excelență – CORE, precum: misiune și valori, conducere și leadership, structură organizațională și managementul resurselor umane, managementul resurselor financiare și materiale, portofoliul programelor și impactul lor, relațiile externe: parteneriate și rețea, identitate organizațională și marketing, managementul riscului și limitarea răspunderii.
”Faceți o lucrarea minunată! ADRA este un departament binecuvântat, privilegiat. ADRA nu începe cu teologia. ADRA începe cu oamenii. Misiunea noastră este despre oameni și despre salvarea oamenilor. Biserica nu trebuie să se concentreze doar pe doctrină: teologia ne poate omorî. Misiunea noastră este să-i ajutăm pe oameni ca să fie schimbați. În așa fel în care Isus a ajutat oamenii, în așa fel putem și noi să o facem. Cel mai frumos și autentic mesaj pe care putem să-l oferim semenilor noștri suntem noi. Dacă spui că îl iubești pe Dumnezeu și nu-i iubești pe oameni ești fals. Este imposibil! Modalitatea de a verificare despre cât de strâns ești legat de dragostea lui Dumnezeu este cât de mult îi iubești tu pe oameni și ce faci pentru ei”a declarat Mario Brito, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel Inter-European.
”În Europa sunt 29 de birouri ADRA. De la preluarea mandatului la ADRA Europa (anul 2016) este un privilegiu și o bucurie pentru mine să vizitez de 3 ori biroul ADRA România. Mai este un birou – ADRA Portugalia, de unde sunt ca origini – pe care l-am vizitat de 2 ori. Multe birouri ADRA naționale din Europa le-am vizitat o singură dată, însă unele nu le-am vizitat niciodată, încă. M-am întors cu drag în România. Aici mi s-a confirmat încă o dată faptul că dacă vrei să ai succes trebuie să te înconjori cu oameni buni. ADRA este chemată să servească lumea cu dreptate, compasiune și dragoste, în așa fel încât orice om să poată trăi așa cum a intenționat Dumnezeu la început” a declarat Joao Martins, Directorul ADRA la nivel Inter și Trans-European.
”În ultimii ani, la diversele întâlniri europene și internaționale ADRA, am auzit multe despre proiectele curajoase pe care le implementați în România. Acum le-am văzut și sunt plăcut impresionat! Vă mulțumesc pentru sprijinul, ospitalitatea și timpul acordat. Zilele petrecute împreună în ședințele avute au reprezentat pentru mine o experiență bună: am avut ocazia să văd persoane dedicate misiunii. ADRA România nu este un birou mic, este un birou mare și binecuvântat. Felicitările mele!” a declarat Thomas Petracek, Coordonator Departament Programe și Răspuns la Situații de Urgență ADRA la nivel Inter și Trans-European.
Printre cele peste 130 de birouri naționale ADRA la nivel mondial, 29 de birouri naționale licențiate sunt în ADRA Europa, unde lucrează 414 angajați și 12.446 voluntari. În anul 2016, bugetul total al proiectelor ADRA Europa a fost de 49.5 milioane dolari, la nivel mondial 34% dintre proiecte fiind susținute de Europa. Anual, prin programele birourilor europene ADRA, 2.5 milioane de oameni își îmbunătățesc condițiile de viață. În prezent, suma contractată pentru proiecte cu finanțare europeană este de 38 milioane de euro, în domenii precum: dezvoltare economică, ajutor umanitar, advocacy și excluziune socială, conducându-se după motoul ”Schimbă o viață și vei schimba lumea”.
ADRA România