Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, în parteneriat cu Liceul Teoretic ”Mihai Ionescu”, va deschide CLUBUL REFUGIAȚILOR, pentru 100 de tineri și copii refugiați din București, în cadrul proiectului ADRA ”Speranță pentru imigranți”.
În Ziua Mondială a Refugiaților – desemnată de Organizația Națiunilor Unite pe 20 iunie – miercuri, 20 iunie 2018, ora 17:30, vor fi deschise cluburile pentru refugiați, care vor consta în cursuri de limba română, engleză și arte ce se vor desfășura timp de 3 ore în fiecare zi de miercuri și duminică în perioada 20 iunie 2018 – 23 iulie 2019. Cei 100 de copii și tineri vor fi împărțiți în grupe de vârstă și nivel de studii, formându-se 7 clase.
”ADRA își reafirmă angajamentul de a fi alături de cei în nevoie. În prezent, continuăm proiectul ”Speranță pentru imigranți”, după cele 10 intervenții în afara țării, oferind sprijin copiilor și tinerilor refugiați din București prin cursuri specializate care îi vor ajuta în integrarea lor. Coordonatorii grupurilor sunt tineri entuziaști care s-au unit să creeze un cadru prietenos și creativ care să ajute procesului de integrare al refugiaților/imigranților. Educația este un element important în dezvoltarea copiilor, cu atât mai mult în cazul acestor copii care pe lângă educația formală este necesară și adaptarea culturală în țara în care ajung în urma strămutării din locul natal din cauza conflictelor armate” a declarat Mihai Brașov, Asistent Manager Voluntar ADRA România și Coordonator Proiect ”Speranță pentru imigranți”.
„În mijlocul unei lumi pline de violență și nedreptate este vital să te implici pentru a ajuta. Proiectul ADRA „Speranță pentru imigranți” este o mână deschisă pentru ajutor. Să fii străin, departe de casă, singur, reprezintă deja o povară în sufletul acestor oameni. Nu poți schimba lumea dintr-o dată și nici nu poți rezolva toate problemele acestor bărbați, femei, tineri și copii, dar poți aduce speranță fiind alături. Consider ca implicarea iți oferă direcții: acum puțin, dar descoperi ce poți face mai mult și mai bine mai târziu” a declarat Daniel Oncea, Director Administrativ Liceul Teoretic ”Mihai Ionescu”.
În timp ce marcăm Ziua Mondială a Refugiaților în 2018, peste 65 de milioane de persoane continuă să fie strămutate la nivel global, potrivit agenției pentru refugiați pentru Națiunile Unite, UNHCR. Aproximativ 22,5 milioane dintre aceștia sunt refugiați. Pentru ADRA, aceste cifre înseamnă un lucru: nu ne putem permite să șovăim în răspunsul nostru pentru a ajuta pe cei strămutați prin conflict, persecuție sau dezastru.
Te așteptăm la deschiderea oficială a CLUBUL REFUGIAȚILOR, miercuri, 20 iunie, de la ora 17:30, la Liceul Teoretic ”Mihai Ionescu” (București, str. Căuzași, nr 43, sector 2)!
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, prin proiectul ”Speranță pentru imigranți” recunoște umanitatea în această criză a refugiaților, cât și valoarea fiecărui om implicat. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile. Prin activitățile sale specifice, ADRA dorește minimalizarea impactului acestei situații copleșitoare și de nesuportat pentru câți mai mulți bărbați, femei și copii.
Susține și tu CLUBUL REFUGIAȚILOR în cadrul proiectului ADRA ”Speranță pentru imigranți”! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în susținerea CLUBUL REFUGIAȚILOR și să se implice o pot face prin:
- voluntariat,
- donații materiale (în special materiale educaționale, cărți, caiete, rechizite),
- donații financiare în conturile ADRA,
- donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”,
- donând direct pe platforma BCR prin Bursa Binelui.
ADRA România