Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii cari știți că veți primi dela Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. (Coloseni 3:23-24)
„Orice faceți”: de sus, de la „centrală”, de la rațiune, de la gânduri. Continuând apoi cu vederea, așa supranumitul simț principal al omului.
Coborând apoi puțin mai jos, la năsuc, simțul olfactiv.
Mergând apoi la extremitățile capului, la cele două urechi.
Coborând la cea care duce pe cei mai mult în păcat cu vorba și cu gustul, gura noastră și la mâini, cu simțul lor tactil, cu ceea ce aveți în centrul organismului, inima voastră, ceea ce iubim, pe cine iubim.
„Orice faceți”: Fiindcă suntem preadolescenți și adolescenți avem organe sexuale în dezvoltare care trebuie educate și stăpânite.
Picioarele noastre în final ne duc acolo în funcție de ce gândim, la ce ne uităm, mirosim, auzim, pipăim, iubim și ne dorim…
„Să faceți din toată inima”: păi dacă faci ceva cu doar 90% din inimă slujești deja la doi stăpâni, e adevărat procentual diferențiat! Fă ceea ce este bine fără rezerve astăzi, nelimitat, necondiționat, „din toată inima ta”. Și nu doar atât ci:
Ca pentru Domnul: nu ca pentru oameni. Ca pentru Cel ce s-a jertfit în locul tău pe cruce, ca pentru cel ce ți-a oferit în dar aceste simțuri pentru a le folosi spre binele tău, spre fericirea ta și slava Sa, nu pentru a risipi bunătatea Sa, dragostea Sa.
Oricând povestea vieții fiecăruia dintre noi se poate încheia. Mai brusc sau mai lin. Să nu lăsăm brațe nemângâiate cu mâinile lui Dumnezeu, obraji nesărutați cu sărutare cerească, și inimi nealinate cu iubire divină. Prețuiește viața suflet drag cu prețul sângelui de pe calvar, „Hristos în voi nădejdea slavei!”. Amin!
Daniel Glodeanu, instructor exploratori, pastor Conferința Muntenia