Au făcut a doua oară împărat pe Solomon, fiul lui David, l-au uns înaintea Domnului ca domn și au uns pe Țadoc ca preot. (1 Cronici 29:22)
Printre căpeteniile semințiilor venite din nordul Israelului să-l invite pe David să domnească asupra întregii națiuni, se afla și „Țadoc, tânăr viteaz” (1 Cronici 12:28), care avea să joace un rol determinant în istoria poporului sfânt. Biografia lui (risipită în diferite texte din cărțile istorice ale Bibliei) este foarte interesantă, însă nu ne vom ocupa de ea aici, din lipsă de spațiu. Ne vom opri doar asupra unui episod din viața sa, episod care îi scoate în evidență caracterul și-i definește întreaga viață (numele lui înseamnă „drept”, „neprihănit”).
Țadoc a ajuns mare-preot, ca și Abiatar, vărul său (Țadoc era urmașul lui Eleazar, iar Abiatar al lui Itamar, cei doi fii ai lui Aaron) – o situație unică, în care și-au exercitat funcția simultan, ca egali (2 Samuel 17:15; 20:25). Ambii erau oameni ai credinței și devotați, fapt dovedit de istoria vieții fiecăruia dintre ei. Într-un moment de grea cumpănă, când David era amenințat de fiul său Absalom, ei au vrut să-l urmeze pe împărat în exil, cu chivot cu tot. Tot ei au fost cei care i-au convins pe bătrânii lui Iuda să-l reînscăuneze pe David (2 Samuel 19:11). Un singur lucru i-a deosebit, către sfârșitul domniei acestuia: au avut poziții diferite în privința succesorului său. În general, opiniile sau preferințele personale sunt amorale, dacă nu se raportează la un principiu sau la o regulă statuată. Dar dacă regula există, opinia sau preferința cuiva este judecată prin prisma respectivei reguli. Așa a fost și în cazul lor. Abiatar l-a susținut pe Adonia, iar Țadoc, pe Solomon. Această poziționare i-a pătat reputația lui Abiatar și a dus la scoaterea lui din slujbă (1 Împărați 2:26-27), în timp ce Țadoc și-a păstrat și reputația, și slujba. Însă decizia lui Țadoc nu a fost doar o preferință. El a respectat o regulă de care Abiatar n-a ținut cont: să asculte și de voința exprimată a lui David. Așa se făcea; așa era demn; așa trebuia.
Unii oameni sunt credincioși toată viața, dar eșuează lamentabil când consideră că o regulă nu mai trebuie respectată în anumite circumstanțe. Reputația lor este pătată și slujba, pierdută când consideră că, datorită poziției pe care o ocupă, pot să-și permită să ia singuri decizii, fără să țină cont și de opinia altora. Lecția lui Țadoc este evidentă: respectă regula și respectă-i pe ceilalți până la capăt!
Florian Ristea, pastor, Uniunea de Conferințe