După ce vorbeşte despre vestirea „Evangheliei veşnice” tuturor locuitorilor pământului, solia primului înger arată şi conţinutul ei. Când o proclamăm, trebuie să includem adevărurile care sunt parte a acestui mesaj pentru timpul de acum. „Adevărul prezent” pentru timpul sfârşitului include şi Apocalipsa 14:7.
4. Citeşte Apocalipsa 14:7. Ce înseamnă să ne temem de Dumnezeu şi să-i dăm slavă? Ce loc ocupă aceste concepte în Evanghelie?
Apocalipsa 14:7
El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
Există o relaţie între cele două concepte. Dacă ne temem de Dumnezeu, în sensul biblic al cuvântului, Îi vom da slavă. Una trebuie să conducă la cealaltă.
5. Ce spun textele următoare că înseamnă „temerea de Dumnezeu” şi care e legătura ei cu slăvirea lui Dumnezeu?
Geneza 22:12
Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”Exodul 20:20
Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântaţi, căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.”Iov 1:9
Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?Eclesiastul 12:13
Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.Matei 5:16
Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
În versetele acestea, temerea de Dumnezeu este asociată cu ascultarea de El, iar când ascultăm de Dumnezeu, când facem ce este bine, Îl slăvim. Se afirmă des că temerea de Dumnezeu înseamnă veneraţie şi respect, însă sensul ei este mai adânc. Îndemnul este să ne temem de Dumnezeu. Noi suntem decăzuţi, suntem păcătoşi. Suntem nişte fiinţe care merită moartea. Cine dintre noi nu a conştientizat până acum cât rău a făcut şi ce merită să primească din partea unui Dumnezeu drept şi neprihănit? Aceasta este temerea de Dumnezeu. Este frica ce ne conduce mai întâi la cruce pentru iertare şi după aceea la Dumnezeu, ca să-I cerem să ne curăţească de răul din cauza căruia, dacă Isus n-ar fi murit în locul nostru, ne-am pierde sufletul (vezi Matei 10:28).
Ce experienţe ai avut până acum în legătură cu temerea de Dumnezeu? De ce este benefică din punct de vedere spiritual şi cum ne ajută ea să ne raportăm la credinţa noastră şi la cerinţele lui Dumnezeu?
Post-ul Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă! apare prima dată în Studiu Biblic.