Tinerețe alături de bătrânețe și viață fără de prejudecăți

Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. (1 Timotei 4:12)
Vecina mea era o femeie de vreo 70 de ani. Obișnuia să fie foarte vocală când venea vorba de ceva care i se părea nedrept sau nejustificat. Ne-am apropiat când mi-a spus povestea chiriașului de dinaintea mea. O salutam când ne întâlneam și mai rămâneam la vorbă: familie, viață, Dumnezeu. Uneori, îi mai făceam cumpărături. Fratelui meu i se părea tare caraghios cum m-am împrietenit cu aceasta bătrână. Cum sănătatea a început să i se deterioreze, a început să meargă la investigații. Ultima dată când am văzut-o, pierduse în greutate și părea slăbită. Timp de o lună și jumătate nu am mai primit nicio veste de la ea. Așa că am sunat-o. Fără răspuns.
După 2 săptămâni, am încercat încă o dată. La capătul firului era fiica vecinei mele. M-a întrebat cine o caută. Părea destul de reticentă în a crede că eu, care eram trădată de vocea mea tânără, puteam avea vreo legătură cu mama ei, o femeie în vârstă. Când i-am dat detalii, prin care și-a dat seama că nu eram vreo impostoare, s-a liniștit. Mi-a spus că mama ei nu mai mâncase de vreo săptămână și că își duce ultimele zile. Părea uimită că există cineva de vârsta mea care să fie interesată de o persoană în vârstă. Deși inițial mi-a zis că nu putea vorbi, după câteva minute de conversație, s-a dus spre mama ei și i-a strigat tare cine sunt (avea probleme cu auzul). Vecina mea a luat telefonul și, cu o voce slabă, m-a salutat. Pentru că era o femeie credincioasă, în felul ei, am asigurat-o că Dumnezeu este cu ea și că vreau să ne întâlnim în Cer.
Luându-mi rămas-bun de la vecina mea, lacrimile mi-au inundat ochii, așa cum am simțit că s-a întâmplat și cu fiica dumneaei. Mi-a mulțumit pentru telefon, plină de emoție și ne-am despărțit sub asigurarea că Dumnezeu ne întărește în toate încercările noastre. Dragă explorator, anii tinereții sunt plini de frumusețe. Darurile cele mai de preț pe care le poți oferi celor din jur sunt prietenia ta, voioșia ta și exemplul tău în ascultarea de Dumnezeu. Tu cui îi poți însenina ziua azi?
Andra Dârdală, Ghid Asistent – Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro