Tot

„Tu să te ții în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 18:13)
Ascultă ediția audio aici.
Auzim atât de des acest cuvânt. Abia reușești să ții bine furculița în mână și auzi: „Te rog să mănânci tot din farfurie.” Mai târziu, doamna învățătoare vine cu următoarea propunere: „Copii, aș vrea să scrieți tot ce am scris pe tablă.” Înaintea unei teze, auzi colegii: „Ai învățat tot? Crezi că te vei descurca?” Mai departe, dacă vrei să te angajezi, trebuie să completezi un CV care să conțină totul despre tine (date personale, studii etc.). După ce te-ai angajat, la serviciu ți se cere să depui tot efortul pentru a îndeplini sarcinile de lucru. Astăzi, ca mamă sau ca tată, trebuie să dai tot ce ai mai bun sau să faci tot ce este mai bine pentru copiii tăi, pentru familia ta.
Te deranjează acest „tot”? Parcă este prea mult, nu?
Hai să privim versiunea Cerului cu privire la cuvântul acesta:
La început, Dumnezeu a creat tot pământul perfect.
De-a lungul anilor, El a avut grijă tot timpul de copiii Săi.
Isus Hristos a renunțat la tot ce avea în cer și a coborât printre noi pentru a ne fi
un exemplu.
El a dus la îndeplinire tot planul de mântuire pentru mine și pentru tine.
Este dispus să ierte tot ce punem înaintea Lui tu și eu.
Îți oferă tot harul Său.
Într-o zi, va reveni pentru a lua acasă tot poporul Lui credincios.
Dar acest „tot” te mai deranjează?
„Marele plan al mântuirii își va găsi împlinirea în aducerea în întregime a lumii sub protecția lui Dumnezeu” (CA, p. 455). „Hristos, prin sacrificiul Său, a plătit pedeapsa păcatului și nu numai că îl va răscumpăra pe om, ci va recâștiga și stăpânirea pierdută. Tot ceea ce a fost pierdut de către primul Adam va fi recâștigat de către cel de-al doilea Adam” (PP, p. 58).
Dumnezeu a dat totul pentru mine, pentru tine, pentru prietenii mei și ai tăi, pentru familiile noastre. Cât poți să oferi tu din ceea ce ești sau din ceea ce ai?
Provocare:
Fă o listă cu tot ce crezi că este bun în viața ta și una cu tot ce crezi că ar trebui schimbat și roagă-te pentru lucrurile de pe lista a doua!
Loredana Simion
Conferința Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro