Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus intr-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia. (Numeri 21:9)
Domnul Isus îi ocrotise pe copiii lui Israel de şerpii veninoşi din pustie, dârei nu cunoşteau această parte din istoria lor. Îngerii din ceruri îi însoţiseră şi, prin stâlpul de nor ziua şi stâlpul de foc noaptea, Hristos fusese protecţia lor în toată călătoria. Dar au devenit egoişti şi nemulţumitori şi, pentru a nu uita de marea Lui grijă pentru ei, Domnul le-a dat o lecţie amară. A îngăduit să fie muşcaţi de şerpi veninoşi, însă, în marea Lui milă, nu i-a lăsat să piară. Lui Moise i s-a spus să înalţe un şarpe de aramă pe o prăjină şi să dea de veste că toţi aceia care aveau să privească la el aveau să trăiască. Şi toţi cei care au privit au trăit într-adevăr. Ei şi-au recăpătat sănătatea imediat. (…) Ce simbol straniu al lui Hristos a fost acel chip al şerpilor care-i muşcau! Acel simbol a fost înălţat pe o prăjină, şi ei trebuiau să privească la el şi să fie vindecaţi. Tot astfel, Isus a fost făcut într-o fire asemănătoare cu a păcatului. El a venit ca purtător de păcat…
Aceeaşi solie vindecătoare, dătătoare de viaţă se vesteşte şi acum. Ea arată spre Mântuitorul cel înălţat pe crucea ruşinii. Aceia care au fost muşcaţi de acel şarpe bătrân, Diavolul, sunt îndemnaţi să privească şi să trăiască. (…) Priviţi numai la Isus ca la neprihănirea şi jertfa voastră! Când veţi fi îndreptăţiţi prin credinţă, muşcătura mortală a şarpelui va fi vindecată. (Letter 55, 1895)
Fără cruce, omul nu putea avea nicio legătură cu Tatăl. De ea depinde orice speranţă a noastră. De la ea străluceşte lumina iubirii Mântuitorului; iar când priveşte de la piciorul crucii la Acela care a murit ca să-l salveze, păcătosul se poate bucura deplin, căci păcatele lui sunt iertate. Când îngenunchează prin credinţă la cruce, el a ajuns pe cel mai înalt loc pe care poate ajunge un om. (Faptele apostolilor, p. 209-210)