Totul nou

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corinteni 5:17)
Locuiam de optsprezece ani în casa noastră și am decis că aceasta avea nevoie serioasă de o renovare. Așa că, m-am uitat la oferta de vopseluri lavabile de la magazinul local și m-am decis asupra unei scheme de culori pentru fiecare cameră. Am cumpărat vopsea de calitate, astfel încât să pot spăla pereții, la nevoie. Eram foarte încântată să îmi înfrumusețez casa și să o fac să arate ca nouă. Nu sunt eu cea mai bună menajeră, dar îmi place să am o casă curată. Totuși, când am mutat mobila, am fost surprinsă de cât praf și câtă murdărie se acumulaseră prin cotloane.
Odată mutată mobila, ne-am apucat de văruit. În multe locuri a trebuit să dăm cu două straturi de vopsea, ca să acoperim bine, pentru că încă se vedea vechea culoare. Odată ce am vopsit camerele, le-am curățat și am pus mobila la loc. Era atât de plăcut să stăm și să ne privim casa frumos vopsită – asta până când am ajuns să ne uităm la podele. Vechiul covor zdrențuit și pătat trebuia scos, așa că noul nostru proiect este să căutăm un nou tip de pardosea. Cu toate acestea, este incredibil să vezi cum niște vopsea și un pic de săpun pot înnoi o casă.
Isus vrea să ne înnoiască și pe noi. Dar El face mai mult decât să acopere suprafața vieții fiecăruia dintre noi cu un strat nou de vopsea. El ne curăță cu sângele Lui și ne umple cu Duhul Său pentru a ne înnoi din interior spre exterior. Vechea persoană este greu de îndepărtat și tot încearcă să treacă prin sângele lui Isus și să iasă la suprafață, dar Isus continuă să lucreze în noi pentru a îndepărta petele și marginile zdrențuite, astfel încât El să strălucească în fiecare aspect al vieții noastre. Cu milă și cu compasiune, Isus îndepărtează murdăria și va curăța toate locurile ascunse, dacă Îi permitem, căci singuri nu o putem face. În Iov 14:4 se pune întrebarea: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.”
Nu fiți descurajați totuși, căci Psalmul 51 ne asigură că Dumnezeu poate transforma un om necurat într-unul curat. „Spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada… Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (versetele 7, 10). Poate fi greu să vezi progresul pe care Dumnezeu Îl face în viața ta. Știu că în timp ce vopseam, camerele erau dezordonate, dar când am pus totul la loc.
– Uau! Mi-l pot imagina pe Isus oprindu-Se să admire frumusețea pe care o creează în viața ta și a mea. Să avem răbdare, pentru că Isus făgăduiește că „acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6).
Mona Fellers

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro