Grea e viața de navetist! Chiar și acum, după zeci de ani, îmi aduc aminte ce grele erau acele vremuri când făceam naveta la liceul din oraș. Trezirea pe la 6, pregătirea, peste un kilometru de mers până la stație, o oră cu tramvaiul și încă vreo 15 minute pe jos. Înainte de ora 8 ajungeam la școală. Momentul în care intram pe poarta școlii mi se părea că ar fi cel mai potrivit pentru un somn bun.
Nu tot așa era cu drumul de întoarcere. După terminarea orelor de la școală, plecam agale spre tramvai. Numărul 12 care mergea până la noi în sat, trecea prin centru, unde stațiile erau apropiate una de alta. Așa că noi, elevii, ne plimbam pe centru admirând noutățile de prin vitrine, în timp ce pândeam apariția tramvaiului nostru. Când îl observam că vine, fugeam repede la următoarea stație, urcam în el și plecam spre casă.
La ani de zile după terminarea liceului, eram plecat la oraș cu mașina. Treburile erau aproape rezolvate și mergeam pe centru spre locul unde îmi parcasem mașina, când zăresc tramvaiul 12 că se apropie. Fug repede! Ce ocazie! Tramvaiul sosi exact după ce terminasem de alergat pe la birourile din oraș și culmea, am găsit și un loc liber. Mă așez bucuros și mulțumit de așa ocazie potrivită. După ce tramvaiul ticsit de oameni a părăsit orașul, în timp ce oprea la o stație din mijlocul câmpului, tresar și cobor grăbit. Mașina! Mi-am uitat mașina în oraș!
Obișnuința atâtor ani de navetă m-a făcut să îmi urmez rutina. Târziu, spre seară, ajung acasă unde îmi găsesc părinții îngrijorați. „Unde ai fost? Ce ai pățit? Ai avut accident?” Nu știu ce să fac. Să râd sau să plâng? Am ales să râdem cu toții, râd și acum când scriu aceste vorbe.
„căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădați învățătura mea.” Proverbe 4:2
Dacă astăzi ești nemulțumit și te-ai obișnuit să fii nemulțumit, mâine chiar dacă va fi mai bine, tu vei rămâne tot nemulțumit pentru că așa te-ai obișnuit.
Ionel Indricău, Director Exploratori – Conferința Banat