Tresaltă de bucurie!

Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! lată că împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. – Zaharia 9:9
„Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului!” Te-ai gândit vreodată la o veste bună care să producă un tărăboi uriaş? Care ar putea fi motivul unei asemenea bucurii imense? „Iată, împăratul tău vine la tine!” Imaginează-ţi mii de oameni care au murit căutând un Dumnezeu căruia să-I fie pe plac. Gândeşte-te la cei care au încercat să-şi liniştească conştiinţa făcând multe fapte bune pentru a câştiga favoarea Cerului. Imaginează-ţi triburile care dansau în jurul focului, îndeplinind ritualuri, jertfe şi autoflagelări pentru a invoca puterea supremă să le asculte atunci când strigă şi să ia seama la nevoile lor. Gândeşte-te la toţi cei care au străbătut distanţe lungi pe genunchi şi desculţi, mutilându-şi corpul din dorinţa de a fi auziţi de sfinţii lor inerţi.
Multe religii susţin că adepţii lor trebuie să dea dovadă de strădanii şi realizări şi să aducă fapte bune şi sacrificii personale pentru a-şi impresiona zeii şi a primi favoarea lor. Între timp, aceşti dumnezei reci şi distanţi par să aştepte până e atins nivelul maxim de suferinţă ca să acţioneze. Este acesta dumnezeul pe care îl prezintă Sfintele Scripturi?
În grădina Eden, primii noştri părinţi s-au ascuns în spatele tufişurilor din cauza rezultatului neascultării lor. Goi şi speriaţi, s-au ascuns după plantele câmpului. Iertare nu au cerut. În schimb şi-au justificat greşelile şi s-au acuzat unul pe altul pentru pierderea inocenţei. Chiar şi acolo, nu au avut iniţiativa de a repara situaţia, însă o voce familiară şi caldă a ajuns până la ei ca să le vină în ajutor.
„Iată, împăratul tău vine la tine”, spune profetul Zaharia. Nu-i aşa că e o veste bună? Priveşte doar, El vine la tine! Cauţi frenetic un Dumnezeu intangibil? Când vine noaptea, simţi că eforturile tale nu sunt suficiente nici măcar pentru a-I câştiga atenţia? Biblia spune că împăratul tău vine la tine. El este Cel care îşi caută oile, inclusiv pe cea pierdută. Atârnând pe crucea de pe Calvar, El a arătat că poate să ne risipească îndoielile cu privire la dragostea Sa.
Poţi să te încrezi în EL! Astăzi fii plin de bucurie şi strigă de veselie: „Iată că împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor!”

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro