Un altfel de combustibil

„Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.” (Isaia 53:3)
Ascultă ediția audio aici.
În dimineața aceasta ne-am trezit din pat pentru că în trupul nostru este suficientă energie, vigoare și putere pentru a face acest lucru. Putem merge cu mașina pentru ca motorul este într-o stare suficient de bună, iar rezervorul are combustibilul necesar pentru a-l pune în mișcare. Facem planuri să mergem la lucru astăzi, să depunem efort și să nu ne oprim pentru că avem combustibilul necesar – motivație interioară și credință că putem să facem ce ne-am propus. Versetul de astăzi ne provoacă să ne întrebăm care a fost combustibilul care L-a ajutat pe Isus să treacă prin toată experiența de pe Pământ și să nu cadă?
Urmărind Scriptura, putem vedea atenția pe care o acordă Dumnezeu imaginii noastre și importanța pe care ne-o acordă nouă, ca oameni. În măreția Sa, Domnul știe că, cu cât ne va arăta cât suntem de importanți pentru El, cu atât vom prinde putere de a ne comporta la nivelul statutului la care El ne-a ridicat. Astfel că stima de sine este unul dintre combustibilii importanți ai omului. O stimă de sine corectă aduce în viața omului echilibru, pace, demnitate, putere de muncă și dorință de dezvoltare. O stimă de sine scăzută sau supraevaluată va aduce dezechilibru, depresie, nemulțumire și acțiuni distructive pentru oameni.
Isus se întâlnea în fiecare zi cu Tatăl. În mai multe momente relatate în Scriptură, atât îngerii din ceruri, cât și Tatăl Îl mângâiau și Îi aduceau o fărâmă din atmosfera și pacea cerească pentru ca El să nu Se simtă singur și să nu pună la îndoială statutul și misiunea Sa. Acest combustibil a fost atât de important pentru El în lupta pe care a avut-o de dus.
În lumea din jurul nostru sunt atât de mulți oameni care au stima de sine distrusă și dărâmată; demnitatea personală le este de mult distrusă și se îneacă în diverse vicii. Sau sunt alții care și-au hrănit egoul atât de mult, încât se consideră stăpâni peste ceilalți oameni și uneori devin niște monștri.
Doamne, dă-mi astăzi putere să nu uit valoarea pe care mi-ai oferit-o Tu, să îmi amintesc că Tu îmi ești Tată și să mă comport ca atare.
Provocare:
Ia-ți astăzi timp să citești Biblia! Dacă acesta este deja un obicei pentru tine, încearcă să citești astăzi mai mult decât ieri!
Gabriel Iarca
Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro