Un gând de încheiere

Studiu majori 26 octombrie 2018

„Hristos nu a recunoscut nicio deosebire de naţionalitate, de rang sau de crez. Cărturarii şi fariseii doreau să facă un avantaj local şi naţional din toate darurile cerului şi să excludă restul familiei lui Dumnezeu din această lume. Dar Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire. A venit să arate că darul îndurării şi al dragostei Sale este la fel de neîngrădit ca aerul, ca lumina sau ca stropii de ploaie care înviorează pământul.

Viaţa lui Hristos a adus la existenţă o religie în care nu există caste, o religie în care iudei şi neamuri, liberi şi robi sunt legaţi în aceeaşi frăţie, egali înaintea lui Dumnezeu. Nicio problemă de politică nu I-a influenţat acţiunile. Nu a făcut nicio deosebire între vecini şi străini, între prieteni şi duşmani. Ceea ce-I mişca inima era un suflet însetat după apa vieţii.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, ed. 2010, p. 142

Post-ul Un gând de încheiere apare prima dată în Studiu Biblic.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro