Un număr impresionant de oameni au ieșit în stradă în ultimele zile în Hong Kong pentru a protesta împotriva unei legi controversate privind extrădarea suspecţilor din Hong Kong către China.
Deși Guvernul a suspendat deja proiectul, manifestanţii nu sunt mulţumiţi și cer garanţii că legislativul va renunţa definitiv la acea iniţiativă. În mijlocul manifestaţiei, în locuri dintre cele mai diverse – la piciorul unui pod spre clădirea Consiliului Legislativ Hong Kong, în Parcul Tamar, lângă clădirea Guvernului, pe stradă, în apropierea biroului șefului executivului, zeci de oameni intonează un imn religios din anii ’70.
Zeci, poate chiar sute de oameni, au putut fi auziţi zilele acestea intonând imnul „Sing Hallelujah to the Lord” în timpul protestelor din Hong Kong. Unele dintre grupuri au abordat imnul religios chiar sub formă de canon.
Compus de Linda Stassen în 1974, membră a mișcării Jesus People, din Statele Unite, imnul a fost iniţial scris ca temă la o oră de muzică. Însă de atunci a fost inclus în multe cărţi de imnuri, din numeroase biserici.
Motivul pentru care protestatarii au început să cânte acest imn este însă unul nereligios. Fiindcă la începutul protestelor au avut loc ciocniri violente între manifestanţi și poliţie, câteva zeci de persoane fiind rănite, protestatarii au recurs la un artificiu care să dezarmeze legal poliţia. Adunările religioase sunt în afara definiţiei de „adunare” sau „grupare” prevăzute de Ordonanţa pentru Ordine Publică din Hong Kong și, prin urmare, sunt mai dificil de dispersat de către poliţie.
Proiectul de lege privind extrădările a provocat cele mai mari şi violente proteste pe care Hong Kongul le-a cunoscut din 1997, când a fost cedat Chinei de către Marea Britanie.
Aproximativ 2 milioane de oameni au cerut să li se asculte părerea despre o lege, mărşăluind pe străzile întortocheate ale unui oraş pe care ei vor să-l păstreze drept portdrapel al deschiderii şi al pieţelor libere, scrie Washington Post.
Analistul Radu Carp explica pentru adevărul că „Protestele masive împotriva noii legi sunt expresia unei temeri generalizate în Hong Kong potrivit căreia RP Chineză va dori să suprime garanţiile democratice şi care ţin de drepturile omului mult mai devreme de 2047.”