Unsprezece lebede salvate

Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Romani 3:24
Departe de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieți și o fată pe care o chema Eliza. Cei unsprezece frați erau prinți, aveau câte o decorație la piept și sabie la șold și așa se duceau la școală; scriau cu creioane de diamant pe tăblițe de aur și învățau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, știai numaidecât că sunt prinți. Eliza, sora lor, ședea pe un scăunel de sticlă și avea o carte cu poze care costase o mulțime de parale. Trăiau bine copiii, numai că asta n-a ținut prea mult!” Tatăl lor, craiul, s-a însurat cu o crăiasă rea și hapsână, căreia nu-i erau dragi copiii. Mama vitregă, vrăjitoarea, i-a transformat pe cei unsprezece frați în niște lebede și i-a alungat de la palat, iar pe fată a dus-o într-un sat la niște țărani săraci.
Povestea se termină ca toate poveștile, cu un final fericit. Sora lor, cu sacrificii dureroase, a împletit pentru fiecare prinț-lebădă câte o cămașă din fire de urzici, îndepărtând astfel blestemul, redându-le libertatea și chipul de prinți.
Poveștile se construiesc pe un sâmbure de adevăr, apoi sunt țesute după imaginația autorului. Adevărul este că blestemul nu poate fi îndepărtat decât prin suferința cuiva. Aceasta este esența oricărei salvări.
Nu știm dacă Andersen a citit Evanghelia, dar probabil știa istoria salvării omului prin jertfa lui Isus și mai știa că blestemul păcatului putea fi stins doar de haina neprihănirii Lui. Aproape orice om din vremea lor știa acest adevăr. Într-o formă mai metaforică sau mai directă, acest motiv apare în multe opere literare, muzicale sau de artă plastică.
De gândit astăzi:
Fără sacrificiul Mântuitorului, nici măcar nu am putea vorbi despre ridicarea blestemului adus de păcat asupra noastră și a pământului întreg. Abia la revenirea Lui, oamenii vor înțelege pe deplin cum ar fi fost viața fără păcat. După judecata finală, păcatul și Satana vor dispărea pentru totdeauna, iar copiii lui Dumnezeu își vor putea purta coroanele fără teamă și fără durere.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro