Unsprezece mașini dintr-o lovitură

Dumnezeul oricărui har…, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. 1 Petru 5:10
Pe șoseaua Giurgiului din capitală a avut loc un accident ciudat. Un tir se apropie de o coloană de mașini oprite la stop și, fără nicio intenție de frânare, lovește unsprezece mașini oprite în fața lui. Cauza stabilită de anchetatori este șocantă: șoferul tirului era epileptic și tocmai avusese o criză. Din fericire, nu au fost victime mortale, dar pagubele și suferința celor loviți în accident au fost însemnate. O boală ascunsă, care nu se manifestă în permanență, poate declanșa distrugeri considerabile. În mod normal, conducătorul auto trebuia să renunțe din proprie inițiativă să conducă pe drumuri publice, dar, din mai multe motive, acesta nu a făcut gestul de responsabilitate necesar. Ar fi trebuit să își schimbe meseria și era posibil chiar să devină șomer. După incident, a regretat că nu a avut puterea să își recunoască situația, dar era recunoscător că nu ucisese pe nimeni. Poate părea cinic, dar este și de înțeles într-o oarecare măsură.
Ne temem să ne asumăm consecințele unor realități din viața noastră. Insistăm să ne prefacem că totul este bine decât să ne pierdem statutul sau puținele avantaje pe care le avem.
Pe vremea lui Ghedeon, israeliții se pregăteau de lupta pentru eliberare, iar Domnul i-a transmis lui Ghedeon că trebuie să-și selecteze oamenii; erau prea mulți și unii erau nepregătiți. Li se părea rușinos să-și recunoască frica sau neputința și nesiguranța, așa că se dădeau drept gata de luptă, deși nu erau.
Oamenii nu acceptă că pot avea o problemă sau că pot fi un pericol pentru ceilalți și, din acest motiv, produc uneori accidente foarte grave. Este o chestiune de responsabilitate și de umilință.
De gândit astăzi:
Fiecare dintre noi știe când nu e suficient de pregătit pentru un rol și simte atunci când își asumă diferite responsabilități. Cel mai cinstit ar fi să ne recunoaștem neputința înainte de a cauza un rău mai mare și poate chiar ireparabil.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro