Urmărește Orionul

Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu. (3 Ioan 1:11)
Geo Bogza, poet român are o poezie intitulată „Orion” . Dacă ești explorator, cu siguranță gândul te-a dus exact pe culmile boltei cerești la constelația Orion, vizilbilă pe cerul României din noiembrie până în aprilie. Prin mijlocul constelației trece ecuatorul ceresc. Oricine o poate vedea datorită celor trei stele așezate aparent în linie dreaptă, acestea mai fiind denumite și centura Vânătorului, deoarece Orion mai este cunoscută și sub denumirea de Vânătorul. Sub aceste trei stele se află o aglomerare de mici stele, Nebuloasa Orion, una din cele mai frumoase obiecte cerești. În Orion se găsesc șase stele din cele 51 cele mai strălucitoare de pe bolta cerească: Riegel, Betelgeuse, Bellatrix, Alnilam, Alnitak A și Saiph.
Constelația Orion fascinează oamenii incă din antichitate: egipteni, chinezi, indieni, aborigeni, greci, romani, evrei (vezi Iov 38,31), fiecare cultură având propria hartă și poveste creată în jurul ei.
Cunoscând bine această constelație, orientarea pe cerul de iarnă se poate face cu ușurință. Pornind de la ea spre nord -est o găsim pe Sirius, în nord vest pe Alderbaran, stele mult mai mari decât Soarele nostru, care împreună cu alte stele formează Cercul de Iarnă. 
Pe 21 octombrie poți urmări Orionidele, ploaia de meteori venită dinspre această constelație, aproximativ 20 de meteori pe oră.
Iubit explorator, nu te orienta după repere de pe pământ. În drumul tău, privește Cerul, orienteză-te după Orion. Fii cu privirea ațintită spre Cer. Visează la momentul călătoriei spațiale cu Isus când vei putea vedea de aproape cu ochiul liber constelațiile, vei putea vizita nebuloasele și vei păși printre stele. Caută astăzi să fii o fărâmă din Dumnezeu iubind  și urmărind frumosul!
Kristhine Chirileanu, Master Ghid, Vatra Dornei – Conferința Moldova

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro