Valoarea speranţei

Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. – Proverbele 10:28
Una dintre cele mai intense aspiraţii ale mele (J) din copilărie a fost să am o bicicletă. Nu mi-am văzut acest vis împlinit decât la vârsta de 13 ani, iar acest lung timp de aşteptare mi-a produs o oarecare frustrare din când în când. Dar, în acelaşi timp, mi-a adus mult entuziasm, anticipare şi speranţă. Bicicleta visurilor mele avea să devină realitate numai dacă mă purtam bine şi dacă resursele familiei permiteau acest lucru. De aceea, în câteva ocazii, viziunea bicicletei mi-a dat putere de voinţă să învăţ, să iau note mari şi să fiu ascultător când înclinaţiile mă împingeau într-o direcţie greşită sau când mă simţeam ispitit să mint sau să trişez. Recunosc faptul că nu a fost cel mai înalt şi ideal stimul, dar în mintea mea de copil aceasta era o motivaţie extraordinară. Bicicleta mi-a păstrat speranţa vie şi mi-a dat energia de a face lucrurile corect. Interesant este că, odată primită bicicleta, păream să am nevoie de o altă sursă de motivare a comportamentului: echipament de ciclism şi accesorii de bicicletă… sau oricare element care mi-ar fi adus speranţă. Această experienţă m-a învăţat prima lecţie despre valoarea speranţei.
De fapt, speranţa este un motivator foarte puternic pentru realizarea faptelor bune. Depresia este caracterizată de lipsa speranţei până la punctul nefericit în care oamenii deprimaţi rămân complet dezolaţi. Dumnezeu nu doreşte să-Şi vadă copiii în această situaţie. Dumnezeu îşi doreşte ca fiinţele create de El să trăiască având cea mai mare bucurie şi cu cea mai bună speranţă. Biblia ne-a lăsat o moştenire bogată de mesaje de speranţă, la fel ca textul de astăzi sau ca unul din partea psalmistului: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Domnul, căci iarăşi îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmii 43:5).
Când poetul şi filosoful italian Dante Alighieri (1265-1321) a descris iadul în Divina comedie, el şi-a imaginat următoarea mare inscripţie la poarta de la intrare: „Renunţă la orice speranţă, tu, care intri aici!” Chiar dacă ştim că descrierea infernului lui Dante nu se bazează pe Scriptură, semnificaţia unei asemenea disperări constituie o imagine foarte puternică: situaţia cea mai rea posibilă, în afară de chinurile veşnice, este lipsa de speranţă.
Biblia vorbeşte despre cea mai bună speranţă – binecuvântata noastră speranţă (Tit 2:13), care este venirea Domnului nostru Isus Hristos, ca să pună capăt acestei perioade de durere, moarte şi nedreptate şi să dea startul bucuriei veşniciei.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro