Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. – 1 Corinteni 13:12
Fotografii imortalizează cele mai preţioase amintiri ale noastre. Ele dau viaţă din nou trecutului, dând aripi imaginaţiei noastre şi atingând cele mai profunde simţăminte ale noastre. Într-adevăr, „un portret nu este făcut în faţa camerei, ci şi de ambele părţi ale camerei” (Edward Steichen). Mai mult, „o fotografie adevărată nu are nevoie să fie explicată şi nici nu poate fi descrisă în cuvinte” (Ansel Adams). Astăzi, aproape fiecare fiinţă umană pretinde a fi un fotograf, gata să împărtăşească pozele sale cu ajutorul mediului social virtual. Dar nu a fost întotdeauna aşa.
În 1826 sau 1827, inventatorul francez Nicéphore Niépce a făcut cea mai veche fotografie a unei scene din lumea reală. În 2 ianuarie 1839, un alt francez, Louis Daguerre, a fotografiat pentru prima oară luna. Din nefericire, două luni mai târziu, laboratorul lui a fost distrus de un incendiu, inclusiv acea poză. Primele fotografii au fost alb-negru, redând doar ca în ceaţă realitatea. Acestea nu puteau reproduce toată frumuseţea oamenilor şi a scenelor fotografiate. De acolo, fotografia a trecut prin mai multe etape de dezvoltare: placa metalică, sticlă fotografică, film foto, hârtie polaroid cu diferite substanţe chimice pentru a captura efectele de lumină.
Chiar şi cele mai bune fotografii digitale moderne nu pot portretiza întregul peisaj şi maiestatea locurilor preferate pe care le-ai vizitat. Fără a avea simţăminte, fotografiile sunt doar nişte imagini care evocă amintiri. O fotografie cu apusul este doar imaginea unui apus şi nu viceversa, pentru că în acel apus este mult mai mult. Tot aşa, cartea Apocalipsei ne oferă doar o imagine vagă şi înceţoşată a tărâmurilor cereşti, departe de a reprezenta pe deplin gloria şi maiestatea sa (1 Cor. 13:12).
Cât încă suntem în această lume, ar trebui să ţinem seama de cuvintele pline de profunzime ale lui Ziad K. Abdelnour: „Viaţa este ca un aparat foto. Concentrează-te asupra a ceea ce este important. Capturează momentele bune. Şi dacă lucrurile nu merg cum ai vrea, mai fă o poză.”
Dar când Dumnezeu ne va lua din această lume în cer, de la timpul nostru la veşnicia Lui, atunci toate fotografiile noastre perfecte din această viaţă îşi vor pierde însemnătatea. Atunci Îi „vom vedea faţa” şi El ne va da lumina Sa (Apoc. 22:4-5). În prezenţa lui Dumnezeu, noi vom găsi cea mai desăvârşită expresie a existenţei noastre!