Fiţi buni unii cu alţii, miloşi. – Efeseni 4:32
Stelele încă sclipeau pe cer când familia noastră se înghesuia în maşină pentru călătoria spre casa unchiului Francis. Era unchiul mamei mele, pe care îl vizitam o dată sau de două ori pe an. După două ore de călătorie, am ajuns într-un părculeţ. Eu şi sora mea ne jucam la locul de joacă, supravegheate de tata, iar mama şi bunica pregăteau micul dejun. Ne-am reluat călătoria şi, trei ore mai târziu, am ajuns. Eu eram bucuroasă că rămânem peste noapte. Nu erau prea multe lucruri de făcut acolo pentru nişte copii, dar mama putea să meargă cu noi la etaj şi să ne lase să explorăm dormitoarele aproape goale, sau tata putea să ne scoată la o plimbare în oraş.
Unchiul Francis şi mătuşa Ida dormeau la parter. Eram fascinată de bonetele lor de noapte, care atârnau de piciorul patului. Aproape de uşa de la bucătărie era un puţ cu o găleată şi o frânghie. Uneori, unchiul Francis ne arăta cum scoteau apă din puţ înainte să aibă apă curentă. Mătuşa Ida îşi făcea singură săpunul din resturi de untură. Văzusem bucăţile mari de săpun gri, depozitate în cămară.
În dimineaţa următoare stăteam în jurul mesei lor mari din sufragerie. Chiar şi felurile de mâncare păreau de modă veche. Nu recunoşteam nimic. Când am văzut omletă şi o farfurie de pâine prăjită, am ştiut că va fi bine. Dar apoi, după rugăciune, un bol aburind mi-a fost pus în faţă. Am luat o înghiţitură. Avea un gust groaznic. În jurul meu se încinsese conversaţia, iar eu mâneam încercând să-mi fac curaj, cu înghiţituri mici, până când am reuşit să golesc bolul.
Chiar atunci, unchiul Francis se uită spre mine.
– O, îţi place păsatul! spuse el vesel. Mai ia!
Şi-mi turnă încă o porţie în bol. De-abia mai puteam respira, dar eram atât de timidă, încât mi-am luat din nou lingura în mână. Dar unchiul mă privea în continuare şi-mi spuse surprins:
– O, dar trebuie să pui unt şi zahăr la păsat.
Îmi adăugă el cele două ingrediente, iar diferenţa fu izbitoare. Dintr-odată, mi-a plăcut păsatul şi încă îmi place.
Nu ştiu dacă viaţa este ca un bol de cireşe, dar ştiu că viaţa este asemenea unui bol de păsat. Chiar şi cele mai neplăcute lucruri trec mai repede dacă cineva adaugă dulcele gust al unei îmbrăţişări, al unor cuvinte amabile sau al unui zâmbet, încerc să nu uit acest lucru.
Penny Estes Wheeler