Să medităm puţin la implicaţiile evoluţionismului asupra evenimentelor finale şi, în mod deosebit, asupra rolului Sabatului. Charles Darwin, iniţiatorul lui, a promovat această teorie din cauză că, neînţelegând marea luptă, i-a fost dificil să împace răul şi suferinţa cu ideea că Dumnezeu este bun şi iubitor. El a căutat atunci răspunsurile în altă parte. Nu este o coincidenţă faptul că, în a doua parte a secolului al XIX-lea, în timp ce el îşi revizuia şi reformula teoria, Dumnezeu a adus la existenţă o mişcare, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, cu o concepţie exact opusă faţă de cea a lui Darwin. Biserica aceasta, a cărei concepţie creaţionistă este dezvăluită chiar de numele ei, a început să se dezvolte şi să se extindă cam în aceeaşi perioadă în care a început să se răspândească teoria lui Darwin.
Iată însă un citat care îi poate fi de folos oricui se luptă cu întrebările cu care s-au confruntat oamenii adesea, după căderea în păcat: „Cu toate că pământul era lovit de blestem, natura rămânea încă manualul omului. Acum nu mai putea ilustra doar bunătatea, căci răul era prezent pretutindeni, întinând pământul, aerul şi marea cu atingerea lui murdară. Acolo unde, cândva, nu era înscris decât caracterul lui Dumnezeu – cunoaşterea binelui -, acum era gravat şi caracterul lui Satana – cunoaşterea răului. Natura, care descoperea acum cunoştinţa binelui şi a răului, trebuia să fie continuu o avertizare pentru om cu privire la urmările păcatului.” (Educaţie, ed. 2012, p. 23)
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Faptele apostolilor 24 – Romani 2
1. Ce lucru fără noimă dorea să evite Festus, în privinţa lui Pavel?
2. Pe ce mare a plutit în derivă corabia în care se afla Pavel?
3. Cum se numea locul unde l-au întâmpinat fraţii din Roma pe apostolul Pavel?
4. Cum dovedesc cei dintre neamuri că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor?
Istoria mântuirii, capitolul 14
5. Ce anume nu a uitat Moise niciodată?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).