Atacul lui Satana împotriva Legii lui Dumnezeu este practic un atac împotriva lui Dumnezeu însuşi, împotriva autorităţii şi conducerii Sale. În ultimele zile, în timpul evenimentelor culminante ale crizei finale, Satana îi va ataca pe cei care păzesc „poruncile lui Dumnezeu” (Apocalipsa 12:17; 14:12), pentru că ei vor fi singurii locuitori ai pământului care vor refuza să-i aducă omagiu prin reprezentaţii lui de pe pământ. Lupta pe care a început-o împotriva lui Dumnezeu în cer cu mult timp în urmă se va continua aici, pe pământ, dar el va fi înfrânt încă o dată. „încă de la începutul marii lupte din cer, scopul lui Satana a fost acela de a desfiinţa Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a-şi atinge acest obiectiv s-a revoltat împotriva Creatorului şi, deşi a fost expulzat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul urmărit în mod constant a fost acela de a-i induce în eroare pe oameni şi a-i determina să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că acest lucru se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin eliminarea unuia dintre principiile ei, rezultatul va fi acelaşi în final. Omul care calcă «o singură poruncă» manifestă dispreţ faţă de toată Legea, iar influenţa şi exemplul lui sunt în direcţia neascultării. El «se face vinovat de toate» (Iacov 2:10).” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 479)
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Romani 3-9
1. Unde scrie că Avraam avea aproape o sută de ani, când a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu?
2. Ce trebuia să aducă porunca şi ce a adus ea, în schimb?
3. Care este indiciul că cineva nu este al lui Hristos?
4. Cum va împlini Domnul cuvântul Lui pe pământ?
Istoria mântuirii, capitolul 15
5. Ce au făcut egiptenii când au văzut pregătirile israeliţilor pentru ultima plagă?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).