Vreau să fiu erou

De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. (2 Petru 1:5-7)
Cu ani în urmă am fost foarte atașată de desene animate, aș fi putut să stau ore în șir să admir fiecare personaj.
Preferații mei erau super eroii, mă fascinau abilitățile lor extraordinare; puteau fi invizibili, puteau sa își schimbe forma, puteau fi rapizi, puteau să se multiplice și lista era diferită de la un desen animat la altul. 
Și nu o singură dată am visat că aș putea și eu să zbor, de aceea când prindeam câte o umbrelă, mă urcam pe cel mai înalt deal din zona mea și o luam la fugă spre vale.
Iar combinația de viteză, vânt și umbrelă reușea să mă ridice pentru câteva secunde un centimetru de la sol, iar asta mă făcea extrem de fericită.
Am mai visat eu că m-aș putea multiplica să îmi pot pune dublurile la treaba repartizată către mine sau aș fi vrut să fiu super rapidă să fug când mai făceam câte o boacănă, dar realitatea mi-a arătat că aceste superputeri rămâneau doar în desene.
Dacă aruncăm o privire către definiția cuvântului erou aflăm că eroul este o persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie sau în alte împrejurări grele și periculoase, fiind gata să se jertfească pentru un scop înalt. 
Privind acum către toate personajele care mă fascinau atunci, realizez că ceea ce îi făcea „super” era modul în care își foloseau puterile, scopul lor principal fiind salvarea omenirii.
Biblia ne oferă și ea un SUPEREROU care a venit să ne salveze și a adus cu El o mulțime de superputeri pe care noi să le admirăm și să le încercăm în viața de zi cu zi. 
Astfel că putem privi spre Isus și să observăm răbdarea pe care a arătat-o oamenilor, putem să admirăm dragostea pentru toți cei din jur și înțelepciunea cu care a tratat probleme pe care le-a întâmpinat.
Citind și învățând despre El vom realiza ca aceste superputeri pot fi folosite și de noi, putem să apelăm la credință, răbdare, entuziasm, dragostea pentru frați și iubirea pentru oameni pentru a fi niște supereroi pe teritoriul nostru.
Gabriela Avram, Ghid, Pătrăuți – Conferința Moldova

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro