Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. – 1 Corinteni 13:13
Nu este tocmai uşor să conduci maşina noaptea pe drumurile rurale ale Australiei, din cauza numeroşilor canguri şi a altor creaturi în permanentă mişcare. Din nefericire, uneori nu îi mai poţi evita şi unii chiar mor. Trupurile lor devin apoi hrană pentru păsări şi alte animale. Nu voi uita niciodată ziua în care am fost martorul unei scene uimitoare: o vulpe, o cioară şi un vultur mare cu coada-pană stăteau împreună în jurul unui animal mort. Foarte rar se întâmplă să vezi aceste creaturi toate la un loc, deoarece, în mod normal, nu sunt foarte sociabile. Dar se pare că în acest caz, toate trei au fost atrase de o nevoie comună.
Această experienţă mi-a amintit de minunata relatare din Luca 23, despre trei bărbaţi. Prima dată îl vedem pe Simon din Cirene că este surprins de mulţimea care se îndrepta spre Golgota. Simon nu era un ucenic al lui Isus, dar totuşi a fost marcat de felul în care era tratat El. Exprimându-şi compasiunea, Simon a fost luat din mulţime şi crucea lui Hristos a fost pusă pe umerii lui. Purtarea crucii a fost o binecuvântare pentru el şi a rămas veşnic recunoscător pentru această providenţă, căci Îi găsise pe Mântuitorul.
Apoi îl vedem pe tâlharul de pe cruce, a cărui minte înţelesese adevărul. Recu-noscându-L pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu, el a strigat: „Doamne, adu-Ti aminte de mine când vei veni în împărăţia Ta!” (Luca 23:42). Tâlharul pocăit a simţit pacea care vine doar atunci când eşti acceptat de Dumnezeu. Al treilea bărbat, sutaşul roman responsabil de răstignire, ne uimeşte prin lauda uimitoare adusă la adresa lui Dumnezeu. Privindu-L pe Isus atârnând pe cruce, el de asemenea L-a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu şi nu a putut să nu îşi mărturisească credinţa: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27:54). În ziua morţii lui Hristos, aceşti trei bărbaţi şi-au declarat credinţa: cel care a purtat crucea lui Isus, cel care a murit pe cruce alături de Isus şi cel care a poruncit soldaţilor romani să îl pună pe Isus pe cruce. Aceşti trei bărbaţi au fost uniţi de o nevoie comună: aceea de a avea o relaţie cu Isus, pe care L-au recunoscut ca fiind cu adevărat Mântuitorul.
Versurile unui imn spun astfel: „Credinţa înseamnă biruinţă.” Credinţa a fost biruinţa lor şi tot ea poate fi şi biruinţa noastră. Nevoia noastră comună de a avea o relaţie cu Isus ne poate aduce împreună pentru a-L proclama pe Hristos ca Domn şi Mântuitor înviat pentru toţi cei care îl acceptă.
Lyn Welk-Sandy