Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul

Devoțional zilnice 15 septembrie 2018

Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor. (Luca 1:20)

Cum se poate întâmpla ca un preot al Domnului, înaintat în vârstă, care se roagă și este declarat neprihănit, viitorul tată al unui mare profet, în momentul când i se arată îngerul, dovedește necredință cerând un semn? Pe de o parte, Zaharia era om ca mine și ca tine. El trebuia să crească spiritual, la fel ca mine și ca tine. Din punct de vedere omenesc, era imposibil să aibă un fiu; dar aici este intervenția Atotputerniciei dovedită în trecut prin nașterea lui Isaac, fiul lui Avraam. Pe de altă parte, nu putem spune că Zaharia era necredincios lui Dumnezeu; el dovedește necredință doar în această chestiune – nașterea unui fiu la bătrânețe – cerând un semn.

Ce semne ne îndeamnă să-L alegem pe Dumnezeu? Cred că semnele exterioare ne pot influența puțin. Ceea ce ar trebui să ne motiveze la aceasta este dragostea, bunătatea și mântuirea oferite gratis de Hristos, așa cum sunt descrise în Biblie (vezi Romani 2:4; 1 Corinteni 2:2; Isaia 53:5; 1 Corinteni 13:4).

Atunci când cere un semn, Zaharia se așteaptă la un semn favorabil. Dumnezeu însă îi dă un semn neașteptat, nedorit, și anume el nu va mai putea vorbi, va fi mut până se va naște copilul. Se aseamănă oarecum cu profetul Ezechiel care, de asemenea, rămâne mut. El slujește drept caz ilustrativ: își pierde soția și rămâne mut până la împlinirea profeției despre cucerirea Ierusalimului – acestea slujind drept semne pentru popor (Ezechiel 24).

V-ați gândit că Dumnezeu vrea să mă folosească pe mine și pe tine ca să fim semne veritabile în această lume depravată? Prin stilul nostru de viață, putem arăta lumii că suntem oameni de caracter, ascultători de Dumnezeu și iubitori de oameni… Nu doar simpla acceptare a Sabatului ar trebui să fie semnul între noi și Dumnezeu (Ezechiel 20:12, 20), ci mai degrabă păzirea Sabatului ar trebui să fie un semn al credinței noastre văzut de alții. Alege astăzi să fii un semn al iubirii Lui printre oameni.

„Un creștin amabil și curtenitor este cel mai puternic argument care poate fi adus în favoarea creștinismului.” (Slujitorii Evangheliei, p. 122, orig.)

Marcel Cătinean, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro