085 – Admonestare

Isus S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți!” Luca 9:55

Admonestarea este o mustrare aspră îndreptățită, pe care un superior o adresează subordonaților în dorința de conștientizare a unei greșeli și de îndreptare a lucrurilor. Acest exercițiu nu este plăcut nici pentru conducător și cu atât mai puțin pentru cei admonestați. Dar este o formă de disciplină necesară procesului de formare și instruire.

Până aici toate bune, chiar dacă sunt neplăcute, dar în lumea în care trăim se întâmplă tot felul de abuzuri, iar admonestarea nu face excepție. Unii conducători își deformează conduita și trăsăturile lor de caracter și personalitate îi determină să devină răi și nemulțumiți de prestarea oamenilor peste care sunt așezați să-i conducă. În consecință, relațiile grupului se deteriorează până la faza în care, practic, echipa nu mai poate funcționa.

O altă meteahnă a conducerii poate să fie opusul celei descrise mai sus. Conducătorul este atât de preocupat de imaginea sa publică, încât uită să administreze sfaturile și disciplina necesară bunului mers. Înțelepciunea populară a găsit o expresie foarte plastică a acestei situații, atunci când spune despre cineva că este atât de bun încât lasă lupul să mănânce oile. Rezultatul pe termen lung este la fel de păgubitor. În lipsa fermității necesare din partea conducerii, se instalează o atmosferă de haos și membrii grupului se dedau la abuzuri prin care stabilitatea și eficiența echipei sunt puse în pericol.

Revenind la cazul în speță, Învățătorul îi dojenește pe ucenici pentru cererea acestora de a coborî foc din cer peste locuitorii cetăților care nu i-au primit bine. El le spune că sunt sub influența unui spirit străin. Dacă stăm puțin să ne gândim, cu toții suntem în pericolul de a ne afla în această situație. De câte ori, în adunările administrative, sau alte ocazii ale vieții de biserică, nu se dau pe față manifestări pe care și cea mai îngăduitoare societate nu le-ar tolera. Conducerea are nevoie să învețe două lucruri: Să își asume rolul de călăuzire și îndrumare cerut de Dumnezeu și să administreze disciplina în spiritul în care a lucrat Învățătorul oamenilor. Atunci când El mustra pe cineva, nu înceta să-Și arate dragostea, susținerea și respectul. Aceasta este lecția de care avem permanent nevoie.

Articolul 085 – Admonestare apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro