090 – Adulare

Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Faptele 12:22

Respectul față de autoritatea civilă este un lucru pozitiv și ține de educația socială a fiecărui cetățean, dar adularea este un act josnic și înjositor atât pentru adulatori cât și pentru adulat. Motivele pentru care un personaj este adulat pot fi multiple și combinate, dar, indiferent de acestea, spectacolul adulării devine un act grotesc, josnic și degradant. Cuvintele de laudă găunoasă aduse celui adulat, sună pline de ironie și batjocură, în timp ce dau aparența de ovații și recunoștință.

În cazul de față, Irod Antipa, ultimul reprezentant al dinastiei Irozilor, își expunea în public talentul oratoriei. Înțelegând cât de mult este el dependent de aplauzele supușilor săi, aceștia au dorit să-i facă hatârul, spunând cuvinte bombastice și gratuite prin care suveranul este asimilat ca zeitate și încă una foarte cunoscută lumii iudaice, Dumnezeu.

Delirul publicului a declanșat delirul lui Irod, numai că acest lucru a umplut cupa răbdării divine, așa că finalul sărbătorii s-a estompat repede în rușine și pierzare. Asasinul lui Ioan Botezătorul, petrecărețul frivol și adulterin nerușinat, judecătorul laș al Mântuitorului, a adăugat la toate blestemățiile și îngăduirea adulării de către supuși. Potirul mâniei lui Dumnezeu a fost vărsat în fața mulțimii care îl adula, arătând dreptatea și justiția divină la lucru.

Atunci când slava este adresată lui Dumnezeu se întâmplă un lucru normal, dar când slava este atribuită oamenilor, acest lucru este o greșeală gravă. Poate vă mai amintiți de lauda exagerată pe care mulțimile și media a aducea președintelui României. Ceva începuse să sune ciudat și sinistru în excitația populară a ultimelor sale zile care i-au adus pieirea.

Când zelul oamenilor depășește măsura în aducerea de ofrande necuvenite cuiva, este de datoria celui adulat să respingă ceea ce nu i se cuvine, pentru a nu fi nevoie ca istoria lui Irod sau altor adulați să se repete.

Noi avem dreptul la aprecierile justificate ale celor din jur, avem dreptul la încurajările prietenilor și ale familiei, dar adularea trebuie respinsă energic și principial. Orice om de caracter procedează astfel.

Articolul 090 – Adulare apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro