094 – Advent

Și iată că în Ierusalim era un numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el. Luca 2:25

Simeon era un așteptător autentic. Aflat într-o relație avansată cu Dumnezeu, el ducea o viață sfântă și evlavioasă, și avea certitudine dată de Duhul că va fi martor la sosirea lui Mesia, Cel așteptat de veacuri. Simeon era un model al trăirii în proximitatea marelui eveniment, el își dezvolta continuu spiritul adventului.

În limbajul religios, „adventul” a pătruns foarte de timpuriu desemnând cele patru săptămâni sau duminici dinaintea sărbătorii nașterii Domnului. Biserica romano-catolică și cea rezultată din Reformă, folosesc săptămânile dinaintea Crăciunului pentru a se pregăti să întâmpine cum se cuvine bucuria nașterii Mântuitorului.

Adventul este preluat aproape literalmente din limba latină (adventus), cu aplicare inițială la așteptarea celei de-a doua veniri, în slavă, a Mântuitorului, dar mai târziu a fost transferat în perioada de pregătire pentru sărbătorile de iarnă. Actualmente, bisericile istorice, mai puțin cea ortodoxă, atribuie diferite concepte sau subiecte de meditație și rugăciune pentru fiecare dintre cele patru sau trei ocazii antemergătoare Crăciunului.

Biserica mea s-a născut dintr-un pronunțat spirit al adventului. În urmă cu mai bine de un secol și jumătate, febra revenirii a marcat serios creștinismul protestant din prima parte a secolului al XIX-lea. O serie de predicatori precum William Miller, Joshua Himes, Samuel Snow și alții au trezit America, și nu numai, să se pregătească pentru a se întâlni cu Domnul venind pe norii cerului cu putere și cu mare slavă. Aceste idei au produs o mișcare semnificativă în viața spirituală a momentului istoric respectiv. Din această neliniște a așteptării s-a născut biserica mea.

Noi suntem moștenitorii spiritului advent al părinților noștri întru credință. Acest spirit înseamnă, așteptare, pregătire și jubilație. Acestea ar trebui să fie coordonatele identității noastre ca biserică. Din timp în timp ar trebui să ne oprim și să ne examinăm serios direcția de mers, pentru a face corecturile de rigoare. Adventul este acum mai aproape de împlinire de cum a fost oricând, în trecut. Adventismul trebuie să-și respecte, cel puțin numele, promovând în mod autentic și aplicat în mod înțelept, ceea ce este esențial în advent: așteptarea, pregătirea și bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.