100 de zile de rugaciune

099 – Afară

Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Matei 25:30

Parabola talanților se termină cu întunericul de afară, unde este, sau va fi, plânsul și scrâșnirea dinților. Robul viclean și leneș este aruncat afară. Robii buni și credincioși sunt aleși pentru a fi înăuntru, unde se bucură de aprecierea și bunăvoința Stăpânului, iar robul cel rău este lepădat și dat uitării și nimicirii în afara incintei de salvare. Înăuntru este bine, afară este rău.

Totuși, noțiunile de „înăuntru” și „afară” nu sunt nici absolute și nici definitive. Din fericire, încă mai avem har pentru a face schimbările de rigoare, în funcție de situațiile la care ne raportăm.

În timp ce nu este de dorit să fim aruncați afară din Împărăție, avem un apel puternic de la Dumnezeu de a ieși afară din Babilon. De fapt, biserica se identifică cu cei care au ieșit din mulțime și formează o minoritate (ekklesia înseamnă a ieși afară din).

La distrugerea Ierusalimului, nu era deloc de dorit să fii găsit înăuntrul cetății osândite, de aceea, cei credincioși trebuiau să părăsească incinta dată spre nimicire, mai înainte ca prăpădul să se fi dezlănțuit.

Înăuntru sau afară se aplică în funcție de împrejurări. Fecioarele înțelepte sunt înăuntrul odăii de ospăț. Fecioarele neînțelepte sunt lăsate afară. Robul viclean și leneș este aruncat afară. Cei care dau hrana potrivită sunt la adăpost, cei care încep să mănânce și să bea cu bețivii și încep să-i asuprească pe frații lor, vor fi aruncați afară. Cultivatorii viei lui Dumnezeu care s-au dovedit a fi necredincioși, recalcitranți și violenți împotriva trimișilor Stăpânului își vor găsi pieirea în întunericul de afară.

Pentru a intra pe porțile de mărgăritar ale Noului Ierusalim, trebuie să ieșim afară din Babilon. Pentru a intra în biserică trebuie să părăsim lumea. Afară din lume, înseamnă a fi în biserica viului Dumnezeu. Fii înăuntru sau afară acolo unde este spre binele tău imediat și veșnic și acolo unde este spre slava lui Dumnezeu.

Articolul 099 – Afară apare prima dată în Redesteptare si reforma.