100 de zile de rugaciune

120 – Agonie

Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul. Luca 23:46

Starea sufletească a omului care se confruntă cu neantul a fost și este un subiect de cercetare care a produs o teorie abundentă. Un lucru este cert, în fața morții sufletul omenesc se comportă deferit față de celelalte momente ale vieții. În stare terminală, psihicul uman caută să se adapteze situației, încercând să elimine orice lucru care i-ar produce stres, deoarece organismul nu mai deține resursele cu care să mai facă față solicitării. După ce sufletul a încheiat toate socotelile, ca o presimțire a odihnei care urmează, moartea este așteptată cu seninătate și calm, pentru cel ce moare, chiar dacă trecerea este resimțită extrem de dureros, pentru cei care rămân.

Am fost alături de mama mea care își depunea armele la doar 61 de ani, doborâtă de un cancer rapid, al stomacului. Cu seninătate mi-a spus că nu mai are nici o altă dorință în afară de dorința de a se odihni. „Sunt obosită, a zis, vreau să mă odihnesc!”

Strigătul Mântuitorului pe cruce, în momentul Său de agonie nu poate fi interpretat doar ca un moment comun de confruntare cu moartea, așa cum se întâmplă fiecărui muritor, din cel puțin trei motive: (1) moartea Sa era una înlocuitoare, în numele lumii întregi, (2) moartea Sa era moartea Fiului de Dumnezeu, pe care noi chiar nu o putem înțelege, deoarece Dumnezeu este nemuritor și (3) moartea Sa era moartea a doua, în contul tuturor mântuiților. Din aceste motive, agonia Mântuitorului a fost unică, irepetabilă, neînțeleasă nu numai de către cei care erau de față, ci și de către noi de astăzi.

În timpul agoniei Sale, Mântuitorul ne-a transmis o serie de mesaje care ar putea fi sumarizate în cele șapte cuvinte, sau fraze spuse de El pe cruce. Astfel, El ne-a convins că a suferit enorm despărțirea de Tatăl, că Îi pasă de cei care se întorc la El, chiar și în ultimul moment, că a dorit ca mama lui și ucenicul iubit să se aibă în grijă unul pe celălalt, că lucrarea Sa a fost încheiată cu succes, că viața omenească se întoarce la Cel care a dat-o și o are în grijă. Agonia este un lucru inevitabil și trebuie să ne pregătim mintea și pentru o asemenea experiență, cu credință, curaj și liniște sufletească în Dumnezeu.

Articolul 120 – Agonie apare prima dată în Redesteptare si reforma.