M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința (2 Timotei 4:7).
Pentru apostolul Pavel, alergarea este o temă favorită. Semnificația alergării lui Pavel este cât se poate de sugestivă. Pentru el, drumul credinței nu este suficient să fie parcurs la pas domol, este necesară o anumită grabă și determinare, cu un consum considerabil de energie și mijloace.
Vorbind corintenilor despre luptele și confruntările vieții spirituale el le spune: „Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul?Alergați dar în așa fel, ca să căpătați premiul…Eu, deci, alerg dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg…ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:24-27).
Alergarea presupune un scop, o țintă, o destinație pe care trebuie să o ai tot timpul în atenție, pentru a o atinge în timp util, conform baremului stabilit de autoritatea legală a concursului. Este ca și cum viața ar fi un parcurs care trebuie urmat într-un timp stabilit, în așa fel încât numai depunând tot efortul de care suntem în stare, îl putem străbate în întregime și să ajungem la țintă înainte ca timpul să expire. În textul de bază de astăzi, Pavel a ajuns la finalul traseului și este fericit să constate că obiectivul său a fost atins. „Mi-am isprăvit alergarea”, exclamă el. „De acum mă așteaptă cununa”… continuă el. Asemenea momentului de încununare cu lauri al campionilor olimpici, Pavel este fericit să constate că este calificat să primească recunoașterea oficială, din partea lui Dumnezeu, a efortului său încununat de succes.
În ciuda câștigării cursei, Pavel nu se consideră biruitor prin sine însuși. El scrisese mai devreme Colosenilor: „Pot totul în Hristos care mă întărește” (Filipeni 4:13). Mulțumirea lui se îndreaptă către Dumnezeu.
În mod magistral, mântuiții care vor primi cununa, vor avea un moment de comemorare al alergării lor în care vor depune coroanele înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. A Lui să fie lauda în veci! Amin!
Articolul 145 – Alergare apare prima dată în Redesteptare si reforma.