151 – Alibi

După aceea, s-a dus și s-a înfățișat înaintea stăpânului său. Elisei i-a zis: „De unde vii Ghehazi?” El a răspuns: „Robul tău nu a fost nicăieri.” 2 Împărați 5:25

La interogatoriul lui Elisei, nu i-a fost ușor lui Ghehazi să-și ascundă fărădelegea. Fără îndoială că duhul pătrunzător al lui Elisei a intuit faptul că lipsa lui Ghehazi de la serviciu timp de câteva ore, nu mirosea de loc a bine. Poate că aceasta nu era prima întâmplare nefericită pe care profetul trebuia să o administreze în mod corespunzător. În caracterul și în comportamentul slujitorului său, Elisei a putut citi tendințe și căutări care nu erau în favoarea lui Ghehazi. Este posibil ca între cei doi să fi fost discuții serioase cu angajamente ți promisiuni de îndreptare, urmate de unele rezultate pozitive, dar și destule eșecuri, suficiente ca să-l facă pe Elisei să fie prudent.

Ghehazi avea nevoie de un alibi ca să-l pună la adăpost în situația în care Elisei ar fi dorit să știe ce face slujitorul său în orele de serviciu. Dar Ghehazi era prea interesat de câștigul care era gata să-i zboare de sub nas, pentru a mai fi atent la detalii. Acum nu mai avea altă șansă decât să nege că ar fi fost plecat. Acest tip de argument în apărare este destul de subțire și orice anchetator cu experiență îl demontează repede și fără mare efort.

Alibiul presupune martori, probe, fapte care să poată sta în favoarea nevinovăției, dar sărmanul Ghehazi nu avea de nici unele. Neputând să-și convingă maestrul cu negarea faptului că ar fi lipsit de la slujbă, Ghehazi a trebuit să suporte consecințele la care nu se gândise de loc, în alergarea după favorurile lui Naaman. Lepra lui Naaman a venit asupra slujitorului pus pe învârteli și înavuțire și care a încercat să se folosească de poziția privilegiată de a fi în apropierea unui proroc de mare calibru.

Cel mai bun alibi este cinstea și corectitudinea. Poate că nu totdeauna acestea pot proba nevinovăția, dar a fi principial în mod constant este mult mai sigur decât a fi totdeauna acoperit cu acte și semnături.

Articolul 151 – Alibi apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro