155 – Cadență

Nu trebuie să ieșiți în grabă, sau să plecați în fugă căci Domnul va merge înaintea voastră și Dumnezeul lui Israel vă va fi ariergardă. Isaia 52:12 NTR

Ieșirea din Babilon constituie o experiență foarte serioasă care nu trebuie amânată, pentru că există riscul de a rămâne blocat undeva într-un terminal fără ieșire și fără speranță, dar nici nu poate fi făcută pe fugă. Textul citat din Isaia ne transmite un mesaj extrem de elocvent: Dumnezeu merge în fața coloanei de emigranți și în spatele ei. Dacă ar exista o răscruce confuză a drumului, cercetașii cerești știu care este varianta cea bună a traseului, iar dacă cineva a obosit și rămâne mai în spate, nu există riscul unui atac surprinzător. Dumnezeu este de serviciu și acolo.

Cu alte cuvinte, coloana exodului trebuie să țină cadența și să se deplaseze între anumite limite stabilite de Providență. Dacă cineva o ia înaintea îngerului riscă să se rătăcească fără călăuzirea divină, dacă cineva întârzie prea mult, poate pierde contactul cu ceilalți și se poate trezi curând la fel de singur și confuz, asemenea zburdalnicilor nerăbdători din față.

Acest regim de integrare spirituală nu este prea popular astăzi când este la modă explorarea solitară, individuală și individualistă. Mersul în coloană și păstrarea cadenței pare că stânjenește inițiativa personală și creativitatea, dar pentru cei care aleg modalitatea de deplasare în cadența lui Dumnezeu, ritmul acesta le oferă suficientă libertate de alegere și mișcare pentru a nu se simți încorsetați sau mânați de la spate. Acest aspect face calea dreaptă să fie frecventată doar de o minoritate eficientă.

Deplasarea în ordine și armonie, cu pas de defilare din când în când, în cadența superioară a ascultării prin credință, face mersul vieții spirituale suficient de atractiv pentru a merita efortul. Sentimentul că ești acolo unde vrea Dumnezeu, când vrea El și cum spune El, oferă siguranță și împlinire superioară față de iluzia mântuirii celor care fac din declararea siguranței mântuirii o profesiune de credință, dar fără preocuparea atentă pentru ritmul tobelor cerului.

Articolul 155 – Cadență apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro