164 – Jalbă

Logofeții copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon și i-au zis: „Pentru ce te porți așa cu robii tăi…” Exodul 5:15

A fi un copil al lui Dumnezeu nu înseamnă a nu avea nici o nemulțumire, obiecție, plângere sau reclamație. În timp ce suntem sfătuiți să fim mulțumiți cu viața așa cum este și să fim nemulțumiți doar de noi înșine, lucrurile au totuși o limită sau chiar mai multe limite.

Brigadierii evreilor aflați în robia egipteană au considerat că este dreptul și responsabilitatea lor să meargă cu o jalbă în proțap la Faraonul exodului și să-i ceară socoteală pentru abuzurile săvârșite împotriva oamenilor lor care munceau cam degeaba în cărămidăriile imperiale. Ei au făcut vorbire despre statul lor de robi, fără voie, pe care totuși și-l asumau, dar acest lucru nu i-au împiedicat să se plângă de tratamentul inuman la care erau supuși, datorită schimbării caietului de sarcini care păstra același număr de cărămizi, dar suplimenta răspunderea de a-și procura singuri combustibilul pentru arderea cărămizilor. În mod normal o asemenea sarcină era imposibil de realizat, iar pedepsele corporale pentru neîndeplinirea lor constituia o încălcare gravă a bunului simț, chiar dacă în spatele schimbării regulilor se afla o autoritate despre care Faraon era bine încunoștințat.

Adevărul este că Însuși Dumnezeu din cer era la curent cu statutul de sclavi al poporului Său și începuse să pună în mișcare un plan pentru eliberarea lor, dar până să fie mai bine, iată că acum era mai rău.

Cu ocazia întrevederii de la curtea lui Faraon, delegația lui Israel a fost primită cu dispreț și lipsă de înțelegere, dificultate care a fost reproiectată asupra lui Moise și Aaron, care vizitau frecvent audiențele monarhului pentru a negocia plecarea. Când lupți pentru o cauză nobilă sau umanitară nu ar trebui să te aștepți totdeauna să primești recunoștință și mulțumiri. Dar când ești întâmpinat cu răceală și lipsă de discernământ, n-ar trebui să continui lanțul nemulțumirii. Moise nu ne lasă un exemplu prea bun atunci când se plânge de dificultățile anexe ale celui mai mare proiect de eliberare din întreaga istorie a umanității, direct lui Dumnezeu care l-a implicat într-o asemenea aventură. Mai târziu aflăm că el ajunsese cel mai blând om de pe fața pământului, dar până atunci el mai avea încă lecții importante de învățat. Jalba în proțap are rostul și rolul ei dar și limitele care trebuie văzute la timp.