165 – Labilitate

Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul pentru că este un om nehotărât și nestatornic în toate căile lui. Iacov 1:8

Dumnezeu nu așteaptă de la noi să purtăm în spate întreaga greutate a globului pământesc. Poate că nici Atlas nu a fost în stare de așa ceva. Dar un minim de tărie de caracter se impune pentru a ne califica să primim asistență divină. Aici nu este vorba despre îndreptățirea prin fapte, sau despre nevoia și producerea de merite prin care să ne putem recomanda să fim mântuiți. Singura noastră recomandare pentru a fi ajutați de Dumnezeu este neajutorarea noastră.

Și totuși, Iacov spune că cel care cere ceva de la Dumnezeu, dar nu crede că Dumnezeu poate asculta rugăciunea sa, nu trebuie să se aștepte să primească ceva de la Dumnezeu. Fără credință este cu neputință să fim plăcuți înaintea lui Dumnezeu.

Labilitatea este un obstacol foarte serios în calea vieții spirituale de calitate. Persoana labilă este imprevizibilă, nehotărâtă și schimbătoare. Nimeni nu poate conta pe vreo promisiune pe care aceasta o face, sau pe vreo decizie pe care aceasta o ia. În spatele acestui comportament poate sta o suferință sau vreo tulburare mintală sau emoțională, dar dincolo de aceasta rămâne un spațiu de responsabilitate personală suficient de mare încât să ne gândim serios dacă trebuie să abandonăm lupta cu noi înșine, sau să ne împotrivim păcatului și slăbiciunilor până la sânge, în lupta spirituală pe care o avem de dus (vezi Evrei 12:4).

Pavel ne spune că școala disciplinei personale este aspră și epuizantă, dar rămâne singura modalitate de ne raporta la propriile noastre limite și tare pe care trebuie să le punem la pământ mai înainte ca ele să ne doboare. În această confruntare nu suntem lăsați să ne zbatem singuri în puterile și slăbiciunile noastre. Harul divin este îndestulător ca să ne conducă să fim mai mult decât biruitori și să putem face totul în Hristos care ne întărește.

Articolul 165 – Labilitate apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro