166 – Laboriozitate

În ce privește dedicarea nu fiți leneși, fiți plini de râvnă cu duhul! Slujiți Domnului! Romani 12:11 NTR

După cea mai simplă și începătoare logică, este de dorit să putem obține un profit cât mai mare cu o investiție cât mai mică. Există o modalitate echilibrată de a realiza plusvaloarea și există extreme. Unii ar putea coborî atât de jos prețul încât calitatea produsului să fie lamentabilă și să nu merite nici un fel de interes pentru clienți, în timp ce alții ar putea face atât de mari eforturi pentru calitate încât produsul să nu mai fie vandabil, iar afacerea să dea faliment.

Laboriozitatea ar putea fi o soluție foarte avantajoasă. Când munca este însoțită de satisfacție și împlinire imediată în ea însăși se poate constata cu ușurință că randamentul efortului sau al investiției crește aproape de la sine. Hărnicia nu este motivată în primul rând de venitul foarte bun pe care îl produce, ci de bucuria de a realiza ceva reprezentativ și de calitate.

Lenea găsește o mie de motive pentru care nu se poate implica trup și suflet într-o acțiune sau activitate, în timp ce hărnicia nu găsește nici un motiv să stea cu mâinile în sân până când se schimbă condițiile sau perspectiva.

Scriind bisericii din Roma, Apostolul Pavel introduce în calcul un element creștin care face munca mai atractivă și mai relevantă. El afirmă că în tot ceea ce facem Dumnezeu este în ultimă instanță, beneficiarul. Din acest motiv să facem totul spre slava Lui. Acest element specific al gândirii creștine face munca nu numai frumoasă ci și semnificativă. Dintr-odată lucrurile au o nouă semnificație și un nou sens. Orice lucru pe care îl facem aduce onoare lui Dumnezeu.

Protestanții și-au făcut un nume din faptul că au dus munca la nivelul de obiect de închinare, dar acest lucru nu este neapărat o soluție atotcuprinzătoare. Laboriozitatea trebuie să rămână între cele două maluri ale sensului și măsurii, la fel trebuie și facă și arta și închinarea.

Articolul 166 – Laboriozitate apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro