171 – Nadă

Nimeni, când este ispitit să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit. Atunci pofta concepe dând naștere la păcat, iar păcatul, odată înfăptuit dă naștere la moarte (Iacov 1:13-15).

Iată una dintre cele mai simple și clare descrieri ale mecanismului păcatului și a morții, o adevărată teologie despre păcat (hamartologie de la hamarta „păcat” în limba greacă). Adică, spune Iacov: Păcatul nu vine de la Dumnezeu deși El este Suveranul și nu se întâmplă nimic fără cunoștința Sa și implicit, fără avizul Său. Păcatul are acum, în condițiile căderii, originea în noi înșine. Aceasta înseamnă păcătoșenia noastră.

Apostolul introduce în ecuație noțiunea de nadă sau momeală. Ilustrația este cât se poate de elocventă. Pescarii își aleg locul de pescuit, se asigură că apa are pește, își pregătesc sculele și se apucă de treabă. Ei cunosc obiceiurile și mofturile speciilor care se află acolo și administrează pentru fiecare categorie o momire specifică. Unii pești preferă râme, alții viermișori, iar alții se dau în vânt după boabe de porumb sau mălai, sigur, lista rămâne deschisă. Nici unul dintre răpitori nu s-ar lăsa impresionat de un boț de mămăligă, ar prefera ceva viu, care se zbate, chiar dacă această mișcare este doar rotirea blinker-ului sau a linguriței prin apă.

Vrăjmașul sufletelor stă la pândă, urmărește gesturile, cuvintele, preocupările, obiceiurile, preferințele fiecărei potențiale victime. El cunoaște foarte bine profilul moral al fiecăruia dintre noi și folosindu-se de propriile noastre înclinații sau tendințe, ne apropie de nas nada care va avea efect. După ce am mușcat, constatăm forța de imobilizare a priponului în care ne-am agățat, dar este deja târziu. Cu răbdare demonică el trage firul până ne va scoate în afara zonei de protecție, în ideea de  a ne pierde sufletul. În răstimpul de la înghițirea cârligului mascat cu ceva atrăgător și promițător și până pierderea completă a independenței este suficient timp pentru un strigăt de ajutor. În Domnul găsesc ajutor, de lume, demoni și păcat…

Imagine de Ouz Gnl de la Pixabay

Articolul 171 – Nadă apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro