Din tabăra filistenilor a ieșit un luptător al cărui nume era Goliat. Era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. 1 Samuel 17:4 NTR
Când un jucător de baschet de 2,31 m devine vedetă, oamenii din media încep să-l numească „uriaș”. Fără îndoială că de la înălțimea sa, Ghiță Mureșan privește lumea de sus, dar nu este un înfumurat. Am văzut mai multe înregistrări cu el, dar mi-a făcut impresia unui om blajin și binevoitor. Un caz fericit, am zice, în ciuda multor dificultăți pe care le presupune o asemenea statură neobișnuită.
Goliat măsura peste 3 m înălțime și avea armura și armamentul calibrat după profilul său. Mândru și orgolios se plimba țanțoș prin fața liniilor trupelor lui Israel, care erau încremenite de spaimă, până când un copil cu părul bălai, picat parcă din altă lume, i-a venit de hac. Ne impresionează această istorie de fiecare dată când o revedem. Nu este de mirare că narațiunea a intrat în tipologia Scripturii ca model de acțiune prin credință în fața dificultăților care amenință.
Există în lumea animală un model extrem de elocvent care demonstrează subțirimea comportamentului țanțoș. George Topârceanu a surprins foarte plastic această situație în „Câți-ca-voi?” Un cocoș împintenat și soața lui, o găină sură, stau pe gard și cred că sunt la înălțime până când un pițigoi din corcoduș îi întrebă jucăuș, „Câți-ca-voi?” Că micuțul dintre foi nu este arogant reiese din faptul că el nu atrage atenția privitorilor la sine, ci doar pune o întrebare incomodă celor doi țanțoși de pe gard. Sigur că în situația în care și-ar fi luat nasul la purtare, mă gândesc la un condor care ar fi putut să-i dea o lecție coborându-l cu picioarele pe pământ.
A fi țanțoș ca Goliat te face să fii vulnerabil, pentru că înălțarea de sine nu prea miroase a bine. Uriașul netăiat împrejur disprețuiește pe toți cei care nu dețin statura sa impozantă batjocorindu-i pe ei și pe Dumnezeul lor. În acest caz lucrurile se complică, deoarece, sunt momente când Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. El va folosi pe cineva nebăgat în seamă pentru a face de rușine pe cel țanțoș și lăudăros. O piatră cât o alună, o pietricică aruncată cu credință și îndemânare va pune capăt fluviului de răutate și defăimare.
Articolul 179 – Țanțoș apare prima dată în Redesteptare si reforma.